Administrația Prezidențială vine cu precizări referitoare la decorarea medicului Florin Dumitru Cătălin Rusu, şef Secţie Clinică Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu".
"Ca urmare a informațiilor publicate în mass-media referitoare la decorarea domnului doctor Florin Dumitru Cătălin Rusu, şef Secţie Clinică Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, Departamentul Comunicare Publică face următoarea precizare:
Spitalul „Grigore Alexandrescu" a fost premiat de curând la Londra drept cel mai bun spital regional, iar managerul spitalului, acad. prof. dr. Dan Mircea Enescu, a primit distincţia de manager al anului din partea Europe Bussiness Assembly din Marea Britanie.
În acest context, Administrația Prezidențială a propus acordarea unei decoraţii domnului Dan Mircea Enescu. Domnia sa a considerat că realizările spitalului sunt, însă, rodul muncii de echipă şi a propus spre decorare mai multe cadre medicale, printre care şi domnul doctor Florin Dumitru Cătălin Rusu", se precizează în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu