Administrație Trump. Alexander Acosta, primul latio-american

Președintele american, Donald Trump, a anunțat joi că l-a numit pe Alexander Acosta pentru a ocupa funcția de secretar al Departamentului Muncii, primul latino-american din executivul său. Astfel, Alexander Acosta devine primul latino-american din administrația lui Trump.

Anunțul a fost făcut la o zi după retragerea candidatului precedent, Andrew Puzder. Candidatura acestui manager din domeniul fast-food a fost repede afectată de dezvăluiri legate de viața sa personală.

"Are o diplomă de la universitatea de drept Harvard. Super student (...) A avut o carieră formidabilă", a afirmat președintele. "Tocmai am discutat cu el și cred că va fi un formidabil ministru al muncii", a mai spus Donald Trump.

Alexander Acosta, născut în 1966 la Miami, este în prezent decanul Facultății de Drept de la universitatea Florida International din acest oraș din sud-estul Statelor Unite.

El este, de asemenea, președintele consiliului de administrație al U.S. Century Bank, o bancă având sediul în Florida, specializată în acordarea de împrumuturi comunității latino-americane. Alexander Acosta a fost nominalizat de două ori printre "Cei mai influenți 50 de latino-americani din Statele Unite" de către Hispanic Business Magazine, scrie Agerpres.

Potrivit jurnalului Miami Herald, el este fiul unic al unor imigranți cubanezi.

El a făcut parte din administrația George W. Bush ca procuror general adjunct pentru drepturi civile și, cu acest titlu, s-a ocupat de problemele rasiale și de religie.

O vreme avocat însărcinat cu chestiunea locurilor de muncă și contractelor de muncă și membru al Consiliului național pentru relații sociale (NLRB), Alexander Acosta a mai fost procuror al Districtului Sud din Florida și din această funcție a participat la anchetele împotriva lobbyistului Jack Abramoff sau teroristului José Padilla, suspectat în 2002 că a vrut să detoneze o "bombă murdară" în Statele Unite și condamnat în 2007.

Înainte de studiile în drept, el a fost bancher la Lehman Brothers, banca de afaceri al cărei faliment a declanșat criza "subprime" în 2008.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel