Klaus Iohannis l-a primit pe ambasadorul Regatului Spaniei la Bucureşti, Jose Antonio Hernandez Perez-Solorzano.
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorul Regatului Spaniei la Bucureşti, Jose Antonio Hernandez Perez-Solorzano, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, fiind reconfirmat angajamentul ambelor părţi pentru a consolida Parteneriatul strategic bilateral pe toate dimensiunile sale.
În cadrul întrevederii, preşedintele Iohannis i-a urat ambasadorului Perez-Solorzano succes în îndeplinirea mandatului, asigurându-l de întregul sprijin al autorităţilor române în acest sens.
„Preşedintele României a salutat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale şi colaborarea substanţială pe toate palierele şi în foarte multe domenii, inclusiv nivelul ridicat al cooperării economice şi comerciale, Regatul Spaniei fiind un partener strategic şi un prieten apropiat al ţării noastre', informează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiei, a fost reconfirmat angajamentul ambelor părţi pentru a consolida Parteneriatul strategic al celor state, pe toate dimensiunile sale, ca un instrument important pentru dezvoltarea în ansamblu a cooperării româno-spaniole la nivel bilateral, european şi internaţional. Şeful statului a subliniat foarte buna coordonare pe teme europene de actualitate, inclusiv cele privind securitatea energetică. El a amintit şi importanţa legăturilor sociale, culturale şi umane dintre cele două ţări, îmbogăţite de prezenţa unei importante comunităţi româneşti în Regatul Spaniei, foarte bine integrată în societatea locală.
„Preşedintele României a exprimat, de asemenea, aprecierea pentru contribuţia Spaniei la consolidarea Flancului Estic al NATO, inclusiv pentru prezenţa militară şi misiunile de poliţie aeriană desfăşurate de aviaţia spaniolă în ţara noastră”, mai arată Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, actul normativ pentru modificarea alineatului 1 al articolului 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede posibilitatea ca Poliţia Rutieră să dispună ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar.
'Poliţia Rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz', prevede legea.
Klaus Iohannis a mai promulgat marţi:
Legea privind stabilirea cadrului organizatoric în scopul operaţionalizării la nivel naţional a Sistemului de intrare/ieşire şi a Sistemului european de informaţii şi de autorizare privind călătoriile;
Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu