Urmărește emisiunea live


Administratorul a șase farmacii, judecat pentru falsuri cu medicamente și evaziune fiscală. Paguba la buget este de peste 7 milioane de lei

Foto cu caracter ilustrativ Pexels
Foto cu caracter ilustrativ Pexels

Administratorul a şase farmacii va fi judecat pentru evaziune fiscală și achiziții fictive de medicamente.

Alegeri prezidentiale 2024

În același dosar figurează și soția sa. Administratorul este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în înscrisuri oficiale, și evaziune fiscală. Pe lângă patron și soția acestuia, au fost trimise în judecată și cele șase firme, în calitate de persoane juridice. Prejudiciul adus statului este 7.3, milioane de lei.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, primul inculpat, în calitate de administrator de drept şi de fapt al unui număr de 6 societăţi comerciale (farmacii), împreună cu cea de a doua inculpată (soţia sa), administrator de drept pentru 3 dintre societăţile comerciale respective, în perioada noiembrie 2012 – septembrie 2014, prin intermediul, în interesul şi în numele celor 6 farmacii, la intervale diferite de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ar fi înregistrat în actele contabile facturi fiscale reprezentând achiziţii fictive de medicamente, livrări intracomunitare fictive de medicamente, cheltuieli fictive, nu ar fi întocmit facturi fiscale pentru avansuri încasate, activităţi prin care au creat un prejudiciu bugetului de stat de 7 372 602 de lei.”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, administratorul ar fi întocmit în fals o factură fiscală reprezentând o achiziție fictivă de medicamente. Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Tribunalului București, pentru soluționare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel