Administratorul firmei implicate în săparea șanțului lângă internatul prăbușit din Harghita a fost reținut - UPDATE

Foto: DC News
Foto: DC News

Laszlo Sandor, administratorul companiei responsabile de săparea șanțului în apropierea internatului prăbușit luni în Ordoheiu Secuiesc, a fost reținut marți seara, conform informațiilor obținute de la surse. Ulterior Poliția Română a transmis un comunicat oficial în care confirmă că a fost reținut administratorul firmei.

El va fi prezentat în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă, fiind acuzat că a "coordonat direct lucrările de excavație și nu a respectat cotele specificate în proiect."

UPDATE - Oficial de la Poliția Română

"La data de 19 decembrie 2023, în urma audierii mai multor persoane, față de administratorul firmei ce executa lucrări, la fundația internatului unui liceu din municipiul Odorheiu Secuiesc, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă", scrie în comunicatul oficial al Poliției.

Conform surselor, Sandor a dat instrucțiuni angajaților să sape până în partea de jos a fundației, depășind adâncimea maximă prevăzută în proiect (peste 2 metri), în timp ce proiectul specifica o adâncime maximă de 1,10 metri în raport cu cota terenului înainte de începerea lucrărilor.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș coordonează investigațiile în această situație. S-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală a elevilor prinși sub dărâmături. Până în prezent, au fost interogați 11 martori.

În cadrul anchetei, se ridică și alte întrebări, cum ar fi: de ce se efectuau lucrările cu adolescenții în interiorul clădirii? Și cine avea responsabilitatea de a verifica conformitatea firmei care executa lucrarea, condusă de Laszlo Sandor, cu prevederile autorizației primite de la primărie?

De asemenea, există incertitudine cu privire la faptul că firma condusă de Sandor nu a efectuat lucrarea în etape, pe tronsoane, asigurându-se că zidul exterior al clădirii este consolidat sau susținut, așa cum recomandă specialiștii în cazul clădirilor cu fundație din piatră naturală, așa cum era cazul acesteia.

Paul Racoviță de la Inspectoratul de Stat în Construcții a declarat: „Orice accident de această natură ar fi putut fi evitat. Prin acordarea atenției cuvenite, prin grijă și respectarea elementelor tehnice în vigoare în acest moment. Până în prezent, cred că există o discrepanță între realitatea fizică din teren și partea de proiect.”

Firma lui Laszlo Sandor a fost angajată pentru a efectua lucrările la Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia, care deține clădirea internatului. După ce a devenit proprietara imobilului prin retrocedare, Biserica l-a închiriat municipalității. Primăria a avut responsabilitatea de administrare a clădirii și a autorizat, de asemenea, lucrările desfășurate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel