Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rector Academia de Studii Economice din București, a fost invitat la dezbaterea DC News, unde a vorbit despre pregătirea anului universitar și avantajele pe care le poate avea un student la ASE.
„Legat de cum pregătim anul universitar, sigur că anul universitar viitor depinde foarte mult de admiterea pe care o avem în vară.
Noi, Academia de Studii Economice, menținem oferta educațională din punct de vedere al numărului de locuri scoase la concurs, pentru că am avut și un grad de ocupare destul de bun. Continuăm desfășurarea activităților în condiții de normalitate, cu prezență fizică, începem să ne reapropiem unii de ceilalți, revenim la acei oameni comunicativi, căutăm să revenim la vremurile din anul universitar 2018-2019. Nu este simplu.
Putem desfășura o parte din activități în sistem online, cum ar fi organizarea înscrierilor la admiterea în sistem online. Organizarea cursurilor și seminarelor la programele de licență și masterat, am spus că facem total fizic, cu excepția profesorilor invitați din străinătate care au optat să susțină activitățile în sistem online.
Întrevăd ceva probleme și cred că cu toții trebuie să avem grijă, la admiterea la programele de masterat pentru că nu prea mai vor copiii să urmeze programe de masterat. Poate că aici, legiuitorul ar trebui să vină cu un alt sistem de salarizare, sigur în zona publică, pentru absolvenții de programe de master, comparativ cu cele de licență și atunci vor avea, probabil, mai mulți.
Continuăm să îmbunătățim planurile de învățământ prin adaptarea acestora la cerințele manifestate pe piața muncii: creșterea numărului de ore de practică la licență și masterat, introducerea disciplinei de dezvoltare durabilă la toate programele de studii, dezbateri periodice în consiliile consultative.
Introducem programe noi, avem patru programe anul acesta de masterat: Analize de afaceri, Administrarea afacerilor în industriile creative și culturale, Vânzări și dezvoltarea organizațională, Limbi moderne și comunicare în afaceri internaționale.
Ne propunem, în 2023 -2024, să organizăm programe noi de pregătire continuă: Managementul destinației, avem cereri destul de multe, și Expert Vamal, o să organizăm prin Consorțiul Universitaria împreună cu colegii din țară, și respectiv Expert în dezvoltare durabilă, am realizat deja un curs împreună cu Departamentul de dezvoltare durabilă unde am reușit să pregătim 150 de specialiști.
Avantajele competitive ale învățământului românesc pe piața mondială, aș zice că putem să sintetizăm printr-o singură frază: asigurarea de diplome recunoscute în Europa, și nu numai, obținute în condițiile cele mai bune ale raportului calitatea pregătirii profesionale – cost suportat de către studenți.", a spus Prof. univ. dr. Nicolae Istudor.
DC News Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, Defense România, Spectacola, Astrosens, DCNewsTV și Radio DCNews, a organizat în data de 19.05.2023 Conferința cu titlul “Învățământul superior din România, în fața unor noi provocări”.
Vedeți mai multe aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu