Admitere Școală Poliție ianuarie 2018. Probele sportive, schimbate

Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice ordinele de ministru privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie şi cele militare ale MAI, care prevăd introducerea traseului practic aplicativ la concursul de admitere în şcolile de agenţi şi subofiţeri din luna ianuarie 2018. 

Alegeri prezidentiale 2024

Înlocuirea probelor de verificare a aptitudinilor fizice susţinute la examenele precedente are la bază mai multe argumente, printre care şi cele legate de necesitatea adaptării probelor de concurs la nevoile instituţionale şi la standardele internaţionale, se arată într-un comunicat al MAI.

Una dintre consecinţele imediate ale acestei schimbări este eliminarea baremului de înălţime, în condiţiile în care testarea calităţilor fizice ale candidaţilor va impune şi o anumită statură necesară parcurgerii acestor probe, indică sursa citată. 

Traseu în 2 minute și 25 de secunde

Potrivit MAI, menţinerea probelor sportive susţinute până în prezent - alergare de rezistenţă, viteză şi aruncarea mingii medicinale - ar fi făcut imposibilă susţinerea examenului de admitere din ianuarie 2018, în special din cauza condiţiilor meteo specifice sezonului rece care ar fi putut pune în pericol sănătatea şi integritatea corporală a candidaţilor. 

"Din perspectiva nevoilor instituţionale, parcurgerea traseului practic aplicativ contribuie la testarea a patru calităţi motrice de bază - viteza, rezistenţa, îndemânarea şi forţa, dar şi la verificarea rapidităţii reacţiei candidatului. Fiecare concurent de la instituţiile de învăţământ ale MAI care pregătesc poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră va trebui să realizeze traseul ce cuprinde 11 elemente într-un timp de maxim 2 minute şi 25 secunde (elementele din care este alcătuit traseul sunt detaliate în anexa la OMAI supus dezbaterii publice)", se precizează în comunicat. 

Datorită specificului aparte al muncii pe care o desfăşoară reprezentanţii IGSU, la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" - Boldeşti traseul aplicativ este diferit şi presupune 10 elemente pe care candidatul trebuie să le parcurgă într-un minut şi cinci secunde. 

[cciteste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel