Aproape 8.000 de locuri bugetate scoase la concurs de cele 19 facultăţi ale UB pentru studii de licenţă şi master pentru candidaţii la admiterea 2021
Aproape 8.000 de locuri bugetate - mai exact, 7.865 - îi aşteaptă pe absolvenţii de liceu şi licenţă la admiterea de anul acesta la Universitatea din Bucureşti. Dintre acestea, peste 200 de locuri sunt alocate domeniilor prioritare de dezvoltare a României, 19 sunt destinate absolvenţilor de liceu proveniţi din sistemul de protecţie socială şi 50 sunt dedicate candidaţilor care îşi doresc să urmeze studiile în cadrul programelor de master didactic puse la dispoziţie de UniBuc.
Pentru programele de licenţă şi master, concursul de admitere la facultăţile Universităţii din Bucureşti se desfăşoară în perioada 1-30 iulie 2021, iar data limită de afişare a rezultatelor este 30 iulie 2021. În schimb, pentru programele de doctorat, perioada de înscriere este cuprinsă între 1 şi 20 septembrie 2021. Este important de precizat faptul că fiecare facultate are propriul calendar, cuprins în perioadele mai sus-menţionate. Datele pot fi consultate de toţi cei interesaţi pe website-urile facultăţilor.
Pentru studiile de licenţă, Universitatea din Bucureşti oferă celor interesaţi să studieze la una din cele 19 facultăţi un număr de 4.515 de locuri bugetate, în timp ce pentru candidaţii la studii de master, UB pune la dispoziţie 3.350 de locuri bugetate. Mai multe detalii cu privire la numărul de locuri bugetate scoase la concurs de fiecare facultate sunt disponibile în documentul de aici (pentru licenţă) şi în documentul de aici (pentru master).
Pentru sesiunea iulie 2021 a admiterii la Universitatea din Bucureşti, în ceea ce priveşte studiile universitare de licenţă se pot distinge cinci forme de admitere, stabilite de consiliile celor 19 facultăţi ale UB şi aprobate în Senatul UB:
- Admitere pe baza mediei/ a notelor de la bacalaureat în cazul Facultăţii de Administraţie şi Afaceri, al Facultăţii de Biologie, al Facultăţii de Chimie, al Facultăţii de Fizică, al Facultăţii de Geologie şi Geofizică, al Facultăţii de Litere, al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (pentru o parte din specializări), precum şi al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei;
- Admitere pe baza mediei de la bacalaureat şi a unui eseu motivaţional în cazul Facultăţii de Filosofie, al Facultăţii de Geografie, al Facultăţii de Istorie, al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, al Facultăţii de Ştiinţe Politice, precum şi al Facultăţii de Teologie Baptistă;
- Admitere pe baza unei formule mixte în cazul Facultăţii de Administraţie şi Afaceri (Business Administration), al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (pentru o parte din specializări), al Facultăţii de Matematică şi Informatică, precum şi al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică;
- Admitere pe baza unui interviu motivaţional în cazul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul";
- Admitere pe bază de examen în cazul Facultăţii de Drept.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu