Fiica lui Ari Boulogne, a cărui legătură de paternitate cu Alain Delon nu a fost niciodată acceptată, a solicitat instanțelor din Geneva să desemneze experți care să preleveze mostre de ADN de la celebrul actor, presupusul ei "bunic", a comunicat vineri avocatul său.
"Confirm că am depus cererea de măsuri supraprovizorii", a afirmat Saskia Ditisheim pentru AFP, validând astfel știrile publicate în Tribune de Geneve. O măsură supraprovizorie este o decizie judiciară conform dreptului elvețian, ce poate fi luată în caz de urgență, cum ar fi când probele sunt amenințate sau sunt în pericol să dispară, a adăugat AFP.
Este vorba despre inițierea "unei expertize pentru a obţine ADN-ul lui Alain Delon" , în vederea determinării dacă celebrul actor este, de fapt, "bunicul" ei, a subliniat ea, menționând că este fiica lui Ari Boulogne.
Avocatul tinerei în vârstă de 16 ani a precizat că cererea a fost înregistrată la Tribunalul Civil de Primă Instanță din Geneva deoarece acolo este stabilită "reședința" lui Alain Delon, conform evidențelor populației din Geneva.
Saskia Ditisheim consideră că instanța va lua o decizie rapidă în următoarele zile, odată ce va clarifica dacă speța este în cadrul competenței sale.
În septembrie 2021, justiţia franceză a renunțat la competența sa în apel pentru a soluționa o cerere de recunoaștere a paternității propusă de Ari Boulogne actorului Alain Delon, deoarece acesta din urmă are domiciliul în Elveția.
Ari Boulogne, cunoscut și sub numele său real Christian Boulogne, născut în august 1962, a fost descoperit mort în mai 2023, la vârsta de 60 de ani.
Alain Delon nu a admis niciodată că este tatăl lui Ari Boulogne, fiul cântăreței germane Nico de la Velvet Underground, cu care a avut o relație scurtă în anii '60. Ari a fost însă crescut de propria mamă a lui Alain Delon, Edith Boulogne, al cărei nume l-a purtat.
Cei doi bărbați s-au întâlnit de mai multe ori, inclusiv în 1986, când actorul i-a spus presupusului său fiu: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu", a relatat mai târziu Ari.
Ari Boulogne, care și-a făcut meseria în domeniul fotografiei, a devenit dependent de droguri și a fost spitalizat de mai multe ori în spitale de psihiatrie, urmând diverse programe de dezintoxicare.
Alain Delon, 88 de ani, care a suferit un accident vascular cerebral în 2019, suferă şi de limfom, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News