Tânărul acuzat că a omorât un adolescent de 14 ani, din comuna Brastavăţu, a fost arestat preventiv miercuri.
Magistraţii de la Tribunalul Olt au admis propunerea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a inculpatului. Soluţia pronunţată miercuri de Tribunalul Olt poate fi contestată în termen de 48 de ore.
În seara zilei de 3 octombrie, un bărbat de 20 de ani din comuna Brastavăţu a fost reţinut de procurori cu acuzaţia că a omorât un adolescent, al cărui corp a fost găsit marţi dimineaţa, mutilat, la marginea localităţii Brastavăţu, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
Procurorii au stabilit că în noaptea de 2 spre 3 octombrie, bărbatul l-ar fi lovit pe adolescent cu pumnul în faţă şi apoi cu un cuţit în gât. "În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 02/03.10.2017, suspectul GMI a exercitat acte de violenţă fizică asupra unui minor în vârstă de 14 ani, din com. Brastavăţu, jud. Olt, pe care l-a lovit iniţial cu pumnul în zona feţei, apoi cu un cuţit în zona gâtului, provocându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acestuia', se arată în comunicatul Parchetului. Corpul victimei a fost găsit marţi dimineaţa de săteni, la marginea comunei Brastavăţu, în apropierea unui drum judeţean, iar medicul legist a considerat că leziunile traumatice ar fi putut fi produse de animale. Procurorii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei şi pentru stabilirea mobilului crimei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu