Adolescenta de 14 ani care a născut în 1 ianuarie, tatăl copilului fiind tot un adolescent de 15 ani, avea note bune, peste 8, şi a mers la şcoală până în ultima săptămână pentru a-şi încheia situaţia, afirmă conducerea Şcolii nr. 37 din Craiova, unde fata era elevă în clasa a VII-a.
Conducerea Şcolii nr. 37 "Mihai Eminescu" din Craiova susţine că eleva a fost consiliată pe parcursul sarcinii şi de cadrele didactice, şi de psihologul unităţii de învăţământ, informează Realitatea.
Directoarea şcolii, Silvia Cârţu, a declarat că, în luna noiembrie, a fost la un medic ginecolog cu eleva şi s-a confirmat că era însărcinată în şapte luni.
"Noi ne-am autosesizat după ce am văzut schimbări fizice în cazul elevei. Am avut o discuţie cu fata, care într-un final a recunoscut că a întreţinut de bunvoie relaţii sexuale cu un băiat. Au recunoscut fapta şi şi-au asumat împreună întreaga răspundere, însă în luna decembrie mi-au spus că nu ar vrea să fie părinţi de la această vârstă, ci să îl dea spre adopţie", a declarat, miercuri Silvia Cârţu, directorul Şcolii nr. 37 "Mihai Eminescu" din Craiova.
Ea afirmă că fata este o elevă cu "note bune, peste 8" şi că nu a avut abateri disciplinare: "Eleva are note bune, peste 8 şi a venit până în ultima săptămână pentru a-şi încheia situaţia şcolară. Nu a avut abateri disciplinare, nu a absentat".
Potrivit sursei citate, conducerea şcolii nu va lua măsuri disciplinare în privinţa elevei, iar aceasta va fi primită în continuare la cursuri, în urma unei cereri scrise.
La rândul lor, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, care în cursul zilei de miercuri au discutat cu fata, spun că adolescenta şi părinţii ei şi-au exprimat dorinţa de a creşte copilul împreună.
"Asistenţii sociali au discutat atât cu mama, cât şi cu familia acesteia, care doresc să se întoarcă în mediul familial, urmând ca tânăra să fie ajutată în creşterea copilului de către mama sa. În continuare, fata va fi monitorizată de asitenţii sociali ", a declarat, miercuri, Florin Stancu, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj.
Pe de altă parte, poliţiştii îl cercetează pe adolescentul de 15 ani care a lăsat-o însărcinată pe fată.
"Poliţiştii l-au identificat pe tatăl copilului, care este cercetat pentru raport sexual cu un minor. Minorul urmează să fie experitizat psihiatric pentru a stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Dolj, comisar Florentina Popescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News