Doi tineri din județul Suceava sunt acuzați de contrabandă, după ce un transport de țigarete efectuat cu o dronă peste granița cu Ucraina, în zona orașului Siret, a fost interceptat de polițiștii de frontieră.
Incidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, când polițiștii de la Sectorul Poliției de Frontieră Siret au observat, pe un câmp din apropierea localității Siret, la aproximativ 3 km de frontiera de stat spre interior, o dronă care se îndrepta dinspre teritoriul ucrainean spre interiorul statului român. Pe malul râului Siret, din dronă a fost aruncat un colet, iar în scurt timp polițiștii de frontieră au observat două persoane care se deplasau către locul unde se afla coletul.
În acel moment au fost somați de polițiști să se oprească, o persoană a rămas pe loc, iar cea de a doua a luat-o la fugă. Au fost executate în acel moment șapte focuri de avertisment în plan vertical, însă cel de-al doilea suspect s-a făcut nevăzut. Persoana găsită la fața locului, precum și coletul în apropierea căruia a fost găsită și o cameră vizualizare pe principiul termoviziunii, care nu era funcțională, au fost transportate la sediul sectorului de poliție de frontieră.
Din primele verificări s-a stabilit că persoana suspectă este o tânără în vârstă de 19 ani, cu domiciliul în județul Suceava. Polițiștii de frontieră au extins cercetările și în urma audierii tinerei a fost identificat și cel de-al doilea suspect implicat în activitatea infracțională, care nu s-a oprit la somațiile polițiștilor.
Este vorba de un tânăr de 26 de ani, tot din județul Suceava, care a fost și el audiat de polițiști. În urma inventarierii coletului găsit pe malul râului Siret s-a constatat că acesta conținea 420 pachete de țigări, de proveniență Duty-Free, în valoare de peste 4.900 lei, marfă ce a fost ridicată pentru confiscare.
Camera de vedere cu termoviziune a fost ridicată în vederea confiscării, valoarea acesteia fiind estimată la 13.500 lei. Cei doi sunt cercetați acum în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, informează BucPress.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News