Adolescenţii nu vor mai beneficia de intervenţii medicale pentru schimbarea de gen, în Florida

Adolescenţii nu vor mai beneficia de intervenţii medicale pentru schimbarea de gen, în Florida
Adolescenţii nu vor mai beneficia de intervenţii medicale pentru schimbarea de gen, în Florida

Peste câteva săptămâni, persoanele cu vârsta sub 18 ani din Florida nu vor mai putea beneficia de intervenţii medicale pentru schimbarea de gen în urma unei decizii votate vineri de consiliul medial al acestui stat american, au relatat mai multe publicaţii locale preluate de AFP.

Iniţiativa, care a obţinut şase voturi pentru şi trei împotrivă, va împiedica medicii din acest stat să practice intervenţii chirurgicale la minori şi să le prescrie medicamente, inclusiv cele care blochează pubertatea, în cadrul tranziţiei de gen, potrivit New York Times.

Aceste tratamente sunt folosite pentru a combate disforia de gen: disconfort psihic pe care îl poate resimţi persoanele a căror identitate biologică diferă de identitatea de gen.

Noua decizie nu se va aplica pacienţilor care au început deja unul dintre aceste tratamente

Noua decizie nu se va aplica pacienţilor care au început deja unul dintre aceste tratamente. Măsura a fost luată de consiliul medical al Florida, care coordonează profesioniştii din sănătate pe teritoriul statului, şi ai cărui 14 membri au fost numiţi de guvernatorul republican Ron DeSantis, care candidează pentru un nou mandat.

DeSantis, unul dintre liderii conservatorilor americani, critică de mai multe luni tratamentele administrate adolescenţilor în cadrul procesului de tranziţiei de gen.

Cu prilejul unei dezbateri televizate organizate săptămâna trecută alături de contracandidatul său, democratul Charlie Crist, Ron DeSantis a afirmat că o mare parte dintre cazurile de disforie (de gen) se rezolvă de la sine după ce (copiii) devin adulţi şi a comparat metodele actuale cu o castrare chimică a adolescenţilor.

În august, administraţia sa a interzis finanţarea unor tratamente destinate tranziţiei de gen în cadrul Medicaid, un program important de sănătate publică al guvernului american destinat persoanelor cu venituri mici.

În Statele Unite, mai multe organizaţii medicale, printre care Academia americană de pediatrie, au apărat tratamentele actuale contra disforiei de gen. Statele Arkansas şi Alabama au adoptat legi care le interzic medicilor să practice aceste tratamente la adolescenţi, însă măsurile au fost blocate în urma unor acţiuni în justiţie, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel