Un elev de 16 ani a înjunghiat o profesoară de japoneză la Colegiul „Ion Creangă” din București. Incidentul s-a petrecut chiar în cursul orei, în faţa întregii clase.
UPDATE:
Tribunalul Bucureşti a dispus, joi, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a elevului de 16 ani de la Colegiul Naţional "Ion Creangă" din Bucureşti care a atacat cu un cuţit şi a rănit o profesoară de limba japoneză, potrivut Agerpres. Decizia nu este definitivă, însă este executorie, astfel încât adolescentul va fi dus în Arestul Poliţiei Capitalei.
Potrivit Codului penal, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal pentru faptele sale. Dacă minorul are vârsta între 14 şi 16 ani, el răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.
Acuzaţiile în acest caz sunt de tentativă de omor calificat, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.
Incidentul s-a produs miercuri, după ce profesoara de limbă japoneză a anunţat pe neaşteptate un test. Când a ajuns în dreptul băncii unui elev, acesta a scos un cuţit din rucsac şi a atacat-o în zona gâtului. Profesoara a fost transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.
Anchetatorii susţin că elevul a premeditat atacul şi a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acţioneze.
"La data de 05.04.2023, în jurul orei 12,30, în timp ce persoana vătămată, în vârstă de 26 de ani, profesoară la un liceu din municipiul Bucureşti, începuse ora de predare la clasa a X-a şi împărţea foile cu teste către elevi, în momentul în care a ajuns la banca inculpatului, acesta din urmă a lovit-o cu un cuţit în gât, provocându-i o plagă înjunghiată în regiunea cervicală anterioară. Inculpatul a premeditat săvârşirea faptei prin aceea că s-a interesat despre pedeapsa aplicabilă, a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acţioneze şi s-a înarmat cu un cuţit. Din modul în care a acţionat, lovind victima cu o armă cu potenţial letal într-o zonă vitală, rezultă că inculpatul a acceptat că acţiunile sale pot duce la decesul victimei, care nu s-a produs din hazard", spun procurorii.
Parchetul Capitalei precizează că elevul a purtat şi folosit un cuţit într-o instituţie de învăţământ, iar prin violenţele exercitate asupra profesoarei în faţa colegilor de clasă a tulburat ordinea şi liniştea publică, provocând sentimente de teamă, indignare şi insecuritate.
Update
Parchetul cere arestarea pentru 30 de zile a elevului care a atacat o profesoară din București cu un cuțit, se arată într-un comunicat.
Știrea inițială
Băiatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.
El fi audiat joi, începând cu ora 11, de un procuror.
Conform unor surse judiciare, băiatul ar fi suferit o depresie. Tânărul s-ar fi supărat că profesoara le-a dat test. Mai mult, elevul și-ar fi premeditat atacul, potrivit unor discuții între colegi.
Se pare că doar cu câteva minute înainte de atac, elevii ar fi discutat pe un grup de WhatsApp și s-ar fi arătat deranjați de faptul că profesoara de japoneză urma să le dea un test la școală. Ei se gândeau să chiulească de la oră, iar la un moment dat cel care ar fi atacat-o și-a întrebat colegii: "Ar merita să o omor?". "Băi, cum adică?", a întrebat un coleg de-al băiatului.
Înainte de acest moment, cineva a scris pe grup: "Mergem sau nu la amărâta aia?"
"Aparent mergem", a răspuns un al elev.
"Eu nu fac niciun test, fac ca Darius, zic nu", a spus altcineva.
"De unde? Ziceam că nu merge nimeni. Să vedem cum se face toată roșie la față, face spume la gură", a scris altcineva.
Ulterior, elevul despre care se spune că este atacatorul profesoarei a întrebat dacă ar merita să o omoare pe profesoară, lucru care i-a bulversat pe ceilalți adolescenți. Ulterior, băiatul ar fi mers ăn clasă și ar fi atacat-o pe femeie cu un cuțit, rănind-o în zona gâtului.
Elevul de 16 ani din București le-ar fi spus polițiștilor că "așa am simțit ca trebuie sa fac", atunci când a fost întrebat de ce a recurs la acest gest, au declarat surse judiciare.
Potrivit unor surse judiciare, rana profesoarei pare superficială, iar victima este conştientă şi primeşte îngrijiri medicale.
"La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi au identificat persoanele implicate, elevul aflându-se în custodia poliţiştilor. În vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate la faţa locului s-au deplasat şi echipaje medicale", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB). Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu