Adomniței, terifiat de unii colegi din USL care toarnă venin

Fostul ministru al Educației, liberalul Cristian Adomniței, se declară "terifiat" de modul în care unii dintre colegii din USL, în loc să se preocupe de lucrurile care îi interesează pe oameni, vorbesc "cu relaxare" despre destrămarea Uniunii.

Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniței, critică atitudinea unor membri ai USL, mai ales că el susține că Alianța încă mai are de onorat promisiunile făcute electoratului.

"În fiecare zi, unii toarnă venin şi aţâţă, dar n-am auzit cum fac să meagă bine judeţului lor. Tot aud o nouă ameninţare în fiecare zi. USL nu a livrat oamenilor ce a promis. Şi n-am promis multe", a declarat, duminică, pentru Mediafax, liberalul Adomniţei.

În opinia liderului CJ Iași, votanții USL "nu așteaptă scandaluri" și că "nu este normal să te joci aşa".

"Sunt terifiat cu câtă relaxare unii aruncă vorbe să se destrame USL. Este construcţia în care oamenii şi-au pus încredere. Pe oameni îi interesează că au votat USL, nu aşteaptă scandaluri. Iar USL are de dat multe României", a afirmat Adomniței, care precizează că nu toți liderii USL gândesc ruperea Uniunii.

"Ruperea USL înseamnă o majoritate fragilă în Parlament. Ar însemna să stai la un vot, adică la mâna UDMR şi UNPR. Dacă tu PSD vrei asta, înseamnă că nu mai ai responsabilitate", a spus Adomniţei.

Cât privește anul 2014, liderul liberal nu are emoții: "Discuţii politice pot fi, am avut şi la Iaşi vot politic împotrivă din partea PSD în plenul CJ. Şi nu mi-a plăcut. Nu mi-e teamă vizavi de ceea ce se va întâmpla în 2014. Credeţi că e cineva inconştient politic să blocheze proiectele judeţului? Eu nu am aspiraţii politice, i-am văzut pe toţi, că am fost şi ministru şi parlamentar, sunt foarte relaxat. Dar nu fac nici vreun compromis cu nimeni, pentru a obţine ceva", a mai susținut fostul ministru al Educației, Cristian Adomniţei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel