Adonis Stevenson, celebrul sportiv, scos din coma indusă

Foto: Instagram Adonis Stevenson
Foto: Instagram Adonis Stevenson

Pugilistul canadian Adonis Stevenson, spitalizat după înfrângerea suferită la începutul lunii în faţa ucraineanului Aleksandr Gvozdik, a fost scos din coma indusă.

Alegeri prezidentiale 2024

"Contrar unor informaţii scoase de presă, vreau să clarific faptul că Adonis este treaz, el a fost scos din coma indusă", a afirmat Simone God, prietena acestuia.

Ea a adăugat că pugilistul se recuperează având sprijinul familiei sale şi al personalului medical.

Stevenson, în vârstă de 41 ani, şi-a pus în joc, la începutul lunii, pentru a zecea oară titlul cucerit în iunie 2013 în faţa americanului Chad Dawson. El nu a reuşit să-i facă faţă însă lui Gvozdik, medaliat cu bronz la JO 2012 de la Londra, care a dominat lupta, desfăşurată la Quebec, de la un capăt la altul.

Ucraineanul l-a trimis la podea în repriza a 11-a pe Stevenson, care a ajuns pe propriile picioare la vestiare, unde starea s-a a început să se deterioreze rapid, fiind transportat de urgenţă la spital, unde i-a fost indusă coma.

Incidentul s-a adăugat unui an 2018 deja dificil pentru boxul din Canada, după ce doi pugilişti din această ţară, Tim Hague şi David Whittom, au decedat în urma unor KO-uri suferite în ring.

Vezi și: Adonis Stevenson, în stare critică după ce a pierdut prin KO meciul cu Gvozdik

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel