Adonis Stevenson, în stare critică după ce a pierdut prin KO meciul cu Gvozdik

Box
Box

Boxerul canadian Adonis Stevenson se află în stare critică într-un spital din Quebec, după ce pierdut titlul de campion mondial la categoria semigrea (versiunea WBC), sâmbătă seara, când a fost învins prin KO în repriza a 11-a de ucraineanul Aleksandr Gvozdik. 

Alegeri prezidentiale 2024

Stevenson, care s-a ridicat cu greu de la podea după loviturile adversarului său, a ajuns pe propriile picioare la vestiar. După ce a făcut un duş, pugilistul canadian a început să se simtă rău, fiind transportat de urgenţă la spital. Conform presei canadiene, starea lui Stevenson s-a deteriorat după ce a ajuns la spital, boxerul fiind plasat în comă artificială. 

"Starea lui Adonis a trecut de la critică la o evoluţie către stabilitate, de ieri până astăzi, ceea ce este o veste bună, în aceste circumstanţe. El îşi recapătă forţele sub sedare controlată", a precizat managerul Yvon Michel pe contul său de Twitter. "Sunt puţin în sare de şoc", a declarat Gvozdik pentru Journal de Montreal. "Sper că Adonis se va reface cât mai bine. Îi doresc toate cele bune", a adăugat ucraineanul, în vârstă de 31 ani, medaliat cu bronz la JO 2012 de la Londra. 

Adonis Stevenson (41 ani) a suferit a doua înfrângere din cariera sa, pe parcursul căreia a înregistrat 29 victorii şi un egal. Canadianul de origine haitiană îşi apărase de nouă ori titlul cucerit în iunie 2013, în faţa americanului Chad Dawson. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel