Șefa pro-europeană a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Republica Moldova, Maia Sandu, și-a exprimat miercuri încrederea că președintele României, Klaus Iohannis și societatea se vor opune ”distrugerii statului de drept”.
"România a fost și mai rămâne un model de democrație, de combatere a corupției și de respectare a statului de drept. Ne păstrăm încrederea că românii demni, cu caracter și luciditate, că partidele responsabile și societatea civilă nu vor permite deraparea de la democrație și valorile europene", a scris Maia Sandu pe contul ei de Facebook.
Fosta candidată la alegerile prezidențiale din Republica Moldova a mai spus că "este grav și dezamăgitor pentru cetățenii onești ca cei care comit fărădelegi să fie scutiți de pedeapsă, ca delincvenții să primească indulgențe pe criterii politice, dar și mai grav este când un sistem anticorupție construit cu migală și sacrificii timp de 10 ani riscă să fie distrus într-o singură noapte.
"Noi, cei din Republica Moldova, am sperat să preluăm modelele de combatere a corupției care au avut succes în România. Din păcate, observăm că se produce un efect invers: cei din România preiau modelele moldovenești de acoperire a fraudelor împotriva cetățenilor și de protejare a corupților și hoților", a apreciat Maia Sandu.
"Păstrăm încrederea că președintele Iohannis și întreaga societate românească se vor consolida și se vor opune distrugerii statului de drept", a adăugat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu