Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a reacționat după reinterpretarea Cinei cea de Taină.
Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis un mesaj, pe Facebook, după ce, la Jocurile Olimpice de la Paris din acest an, Cina cea de Taină a fost reinterpretată de mai mulți membri LGBT.
„Aceste manifestări care iau în derâdere momente importante din viața Mântuitorului Iisus Hristos și din cea a Bisericii în general pentru că, de fapt, Cina cea de Taină este și prima celebrare a împărtășirii cu Sfintele Taine, a Sfintei Euharistii, sunt, în realitate, consecința directă a unor influențe de natură demonică.
Nu putem privi acest spectacol grotesc fără să ne gândim la aspectul pătimaș, necurat și profund păcătos al unei gândiri omenești decăzute, care dorește răsturnarea legilor dumnezeiești oferind o interpretare blasfematoare unor acte sfinte ale creștinismului.
Deja se observă o certă dorință de a impune astfel de manifestări la nivel global, chiar și în cadrul unor evenimente care nu au legătură nici cu religia, nici cu viața personală, dar care, prin amploarea lor, pot servi publicitar ideologia woke“, se arată în mesajul postat de Adrian Agachi pe Facebook.
Adrian Agachi a preluat funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române în această vară, după ce fostul reprezentant al BOR în această funcție, Vasile Bănescu, a ales să se retragă.
Travestiți și persoane transgender au recreat ceea ce pare a fi o imitație a Cinei cea de Taină, în deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris, seara trecută. Momentul a fost aspru criticat de întreaga comunitate creștină, foarte mulți politicieni, oameni de cultură, artiști sau simpli cetățeni exprimându-și nemulțumirea față de această punere în scenă ce s-a dorit a fi un moment artistic.
Au existat de asemenea și voci care au aplaudat scena, considerându-o o formă de creativitate, includere și o recunoaștere pentru comunitatea LGBT.
CITEȘTE ȘI - Cina cea de Taină varianta LGBT. Reacția lui Vasile Bănescu
De curând, la emisiunea DC Edu de la DC News, preotul Adrian Agachi a explicat ce se întâmplă cu omul de azi. El a afirmat că, indiferent de circumstanțe, omul va purta întotdeauna, în inima sa, o lumină divină care va încerca să-l călăuzească în ciuda voinței sale proprii, care s-a deviat de la adevăr.
„Întotdeauna omul va avea în interiorul lui, într-o cămară tainică din inima lui, această lumină a lui Dumnezeu care va încerca să-l călăuzească indiferent de locul, de spațiul, de timpul în care se va duce propria sa voință, pentru că voința omului de astăzi, într-adevăr, a deviat destul de mult și nu pot să nu remarc că este puțin ironică această asociere între post și adevăr, deși nu în sensul evanghelic, ci în sensul de depășire a adevărului, a limitelor adevărului.", a spus preotul Adrian Agachi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News