Economistul Adrian Câciu a publicat un mesaj îngrijorător pentru economia din România.
"Dezastru! Îngrijorător și incredibil! Deficitul comercial al României se va dubla și va depăși 30 de miliarde euro, depășind 10,8% din PIB în anul 2024.
Aceste date sunt confirmate de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză care ne spună că deficitul comercial va crește în fiecare din urmatorii 4 ani și va ajunge la 10,8% din PIB.
Se confirmă astfel faptul că programul de guvernale și politicile avute în vedere de actualul guvern nu stimulează exporturile și creșterea producției interne, transformând România într-o imensă piață de desfacere. Aduc aminte că deficitul comercial a fost tinut la un nivel de sub 7,5% în timpul guvernarii PSD din anii 2017-2019, cu toată presiunea generată de creșterea consumului prin creșterea puterii de cumpărare.
În acele momente, actualii actori politici și trompetele aferente care sperau să aibă acces la banii publici urlau că acel deficit de până în 7,5% din PIB este dezastruos. Acum, cu contracte grase cu statul, tac! Si duc deficitul comercial la peste 10,8% din PIB", a scris Adrian Câciu pe pagina de Facebook.
"Presiune pe deficitul de cont curent care iese din media de 4% pe trei ani (instrument de masurare a dezechilibrelor macroeconomice al Comisiei Europene - RMA) și ajunge la o medie de 4,66% până în 2023, respectiv 4,37% până în 2024 (medii de trei ani). Asta înseamnă procedură de supraveghere din partea Comisiei Europene, procedură care se adaugă la procedura de deficit excesiv.
Politica economică nu mai este națională, se dictează de la Bruxelles, în următorii 4 ani!
Pentru comparație, deficitul de cont curent(medie pe 3 ani, RMA) a fost de 3,8% din PIB în guvernarea PSD.
Alt efect este asupra ratingului de țară.
Presiunea facturilor externe la care adaugăm tendința de creștere a datoriei publice la peste 65% din PIB în următorii patru ani, poate conduce la retrogradarea (imediată sau în urmatorii ani) a ratingului de țară în categoria "nerecomandat pentru investiții (junk)". Asta înseamnă o creștere imediată a costului de finanțare a României (explozia dobânzilor)", a completat el.
"Nu în ultimul rând este o presiune crescută pe cursul valutar care nu va fi 5 lei/euro în 2024 cum greșit prognozează CNSP ci 5,2 lei.
Nu mai intru în detalii despre jocul deflatorului pe care îl practică CNSP pentru a susține creșterea PIB în anii următori, ca să nu vă plictisesc.
E dezastru! Vom fi dependenți de importuri! Dezechilibrele macroeconomice se adâncesc. Deficitele gemene vor fi la nivel istoric!", a încheiat el mesajul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News