Adrian Câciu, ministru de Finanțe, a făcut anunțuri importante, vineri, 17 decembrie 2021, pentru români.
Adrian Câciu a făcut mai multe anunțuri mult așteptate din zona fiscal-bugetară. Ministrul de Finanțe a anunțat, cu privire la salarizarea unitară, o prorogare a legii, cu excepția a două sectoare: sănătate și educație. ”Brancardierii, infirmierele, personalul care se ocupă de bolnavul care ajunge la ușa spitalului cred că trebuia adus într-o zonă de recuperare.” a spus Adrian Câciu, care a subliniat că aceștia meritau mai mult, dar, din cauza procedurii de deficit bugetar, încă nu se poate la acel nivel. ”Statul ar trebui să iasă din acel permanent ”n-am”” a atenționat el. În același timp, și-a exprimat convingerea că vor găsi soluții și pentru majorarea altor salarii. Deocamdată, majorări vor fi în sănătate și-n educație.
De asemenea, prin OUG adoptată de Guvern a mai fost stabilit ca ”de la 1 ianuarie 2022, pe perioada sezonului rece, TVA-ul la energia termică va fi de 5%, atât pentru consumatorii casnici cât și pentru unitățile prestatoare de servicii sociale”.
O altă măsură este ”că se reduce TVA-ul la 5% pentru achiziția unei singure locuințe”, a mai anunțat ministrul de Finanțe, plafoanele anterioare rămânând în vigoare.
”S-au introdus o serie de măsuri care vor conduce la transparentizarea veniturilor publice și la creșterea colectării: introducerea unui radar al mărfurilor - orice marfă care intră pe teritoriul României va fi monitorizată și intenția este de fiscalizare; clarificarea legislației cu privire la tichetele cadou - de la 1 ianuarie 2022 se pot acorda doar propriilor angajați, se interzice acordarea către terți; introducerea contribuțiilor de sănătate pe pensiile care depășesc 4.000 de lei, doar pentru diferența de la 4.000 de lei în sus: se aplică și pensiilor cu caracter special sau de serviciu.” a continuat Adrian Câciu. ”El a explicat că-n contextul în care 80% dintre români câștigă sub 4.000 de lei, cred că ceilalți ar putea să-și plătească contribuția de sănătate.” a afirmat ministrul.
Adrian Câciu a anunțat reincriminarea ca infracțiune a faptei de neplată a stopajului la sursă.
Vezi mai mult în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu