EXCLUSIV  Adrian Câciu: Cine înțelege, câștigă, cine nu, nu va face parte din viitor

Trăim o serie de momente care ne pun în fața adevărului, adevăr pe care atât angajații cât și și antreprenorii, dar mai ales formatorul principal de educație si formare profesională, adică statul, l-au neglijat în loc să vină în întâmpinarea lui.

Noul model de economie se bazează pe o digitalizare intensivă iar acest fenomen a apărut în Europa de peste 10 ani. În România însă, singurul import de economie digitală s-a realizat prin intermediul companiilor multinaționale, mare parte angrenate în servicii și retail și mai puțin s-a conștientizat necesitatea creării de aptitudini digitale pentru forța de muncă activă de la nivel național. 

Rămânerea în șabloanele clasice de pregătire profesională și mai ales de educație a creat deja decalaje majore între capacitatea angajaților români versus capacitatea celor din străinatate de a răspunde proactiv cerințelor posturilor puse la dispozitie. 

Este una din cauzele pentru care nici salarizarea din domeniu nu a putut fi una superioară, deși calificările scriptice existau. 

O altă cauză este dată de pregătirea antreprenorilor de a face față provocărilor digitalizării, pentru că digitalizarea nu este doar un economizor de costuri ci este și un producător de fluxuri integrate, fluxuri care nu pot fi folosite decât de către cei care înteleg cu adevărat complexitatea unui business. Nu în ultimul rând, programele de formare profesională statale au rămas ancorate în trecut nefiind adaptate la automatizarea industrială și nu au ajutat foarte mult. Aș spune că au produs calificări pe hârtie, pentru că cei care au accesat un loc de muncă au avut nevoie să învețe la locul de muncă și chiar să își transforme radical aptitudinile.

Care a fost efectul real? Mare parte din forța calificată a migrat, pentru că oamenii care au productivitate și abordează proactiv munca sunt întotdeauna căutați pe piețele sectoriale de muncă. Nu voi dezvolta foarte mult această parte a problemei pentru că vreau să mă raportez mai mult la prezent și viitor.

Am observat în acest an că tendința de digitalizare a economiei devine o realitate și că singura perspectivă de dezvoltare sustenabilă ulterioară nu poate face abstracție de digitalizarea accelerată. De la dezvoltarea comerțului online care înregistrează o creștere de 30% în România în acest an, până la schimbarea radicală a felului muncii și implementarea la scară largă a conceptului de telemuncă (în ambele sale forme “work from home” sau “work from anywhere”) suntem în fața unei realități concrete care solicită aptitudini digitale solide din partea angajaților. 

Iar această realitate este într-o dinamică pozitivă și accelerată.

Din această perspectivă sunt însă o serie de aspecte care trebuie să fie sprijinite de către formatorul național de educație, adică statul român, care trebuie să își definească o strategie de ocupare a forței de muncă bazată pe economia digitală, pentru că tranziția către noua economie se petrece accelerat, mult mai accelerat decât s-a petrecut în anterioarele revoluții economice.

Strategia de ocupare a forței de muncă la nivel național trebuie să aibă trei indicatori: a. cui se adresează?; b. integrarea aptitudinilor digitale în toate profesiile; c. dezvoltarea furnizorilor de aptitudini digitale.

Dincolo de această strategie de ocupare a forței de muncă trebuie să existe o strategie de dezvoltare a economiei digitale care să fie adresată mediului de afaceri și să asigure tranzitia și compatibilitatea obiectivelor de business cu noul concept al economiei digitale mondiale. Și aici vom regăsi cei trei indicatori și anume: a. cui se adresează?; b. integrarea fluxurilor și proceselor economice în abordarea digitală a mediului de business; c. dezvoltarea furnizorilor de digitalizare.

Din aceste perspective România trebuie să pună accent pe dezvoltarea furnizorilor de aptitudini digitale și sprijin concret dat acestora pentru a păstra cei mai buni formatori în domeniu sau dezvoltatori de servicii digitale care să asigure digitalizarea economiei, fie aceasta sectorială sau individuală.
Industria TIC a fost de multe ori privită în România ca un beneficiar de facilități fiscale și nu ca un furnizor de solutii care să crească productivitatea economică. Această abordare a făcut ca majoritatea celor care lucrează în industria respectivă să se raporteze la a furniza soluții pentru exterior și nu pentru economia internă.

Anul 2020 ne arată că avem nevoie de furnizori de servicii inteligente pentru economia internă pentru că avem o economie care este mare consumatoare de resurse financiare pentru că ne-am încăpățânat să credem că putem avea randamente și dacă păstrăm procesele clasice.

Tehnologia reconfigurează modul de lucru, modul în care companiile cresc, și felul în care evoluează piețele și industriile. Într-o lume în care schimbările se produc atât de rapid, pare că este aproape imposibil să adaptezi activitate companiilor la tehnologiile emergente ce ar putea adăuga valoare business-ului individual. 

Ei bine, nu este așa, furnizorii de tehnologie ofera soluțiile smart de care economia are nevoie, dar și ei la rândul lor trebuie sprijiniți pentru a se specializa pe industrii specifice pentru că business-ul are nevoie de soluții adaptate contextului lor caracteristic.

De aceea cred că este nevoie să existe stimuli economici direcți dați de statul român către industria furnizoare de solutii inteligente, de tehnologie și digitalizare, dar într-un sistem tripartit, în care se face legatura dintre furnizorul de tehnologie, compania beneficiară de tehnologie și angajatul a cărei reconversie profesională se asigură de către antreprenor dar prin subventii statale. În acest fel, furnizorii de tehnologie vor trece de la abordarea tranzacțională la o abordare orizontală de parteneriat real și responsabilizare.

Dincolo de acest sprijin tripartit care asigură dezvoltarea economiei digitale trebuie să existe o strategie de sustinere a industriei furnizoare de tehnologie care să permită furnizarea continuă de soluții inteligente pentru tranziţia la economia digitală.

Există multe companii internaționale de top din domeniul tehnologiei care oferă poziții excelente și pregătire pentru a păstra specialiștii în țară dar acestea trebuie sprijinite, din punctul meu de vedere, pentru că beneficiarul real al valorii specialiștilor români nu este doar furnizorul sau compania care ofera astfel de servicii ci întregul lanț economic pe orizontală care se poate dezvolta prin folosirea soluțiilor inteligente oferite. 

Pentru a asigura menţinerea specialiștilor în țară dar mai ales pentru ca România să fie beneficiar net de tehnologie și de soluții digitale trebuie însă să fie dezvoltată o schemă de bonificații care să se adreseze industriei digitale cu scopul internalizării soluțiilor și dezvoltării sectorial integrate a economiei naționale.

Poate pare mult dar un Pact pentru Digitalizare ar cuprinde toate aceste deziderate de care vorbesc în acest articol și poate genera politicile publice de implementare a economiei viitorului.

Nu în ultimul rând, România trebuie să treacă rapid la digitalizarea marilor sisteme publice și compatibilizarea servciilor publice cu economia locală, regională sau națională. Dincolo de beneficiile digitalizării marilor sisteme publice, decizionalii trebuie să aloce resurse și politici destinate dezvoltării orașelor inteligente și interconectate cu economia reală iar pentru acest tip de acțiune există foarte multe fonduri europene puse la dispoziție.
În tot acest context în care economia digitală devine un fapt și reprezintă viitorul, prioritațile trebuie să fie cele în care se creează cadrul competițional diversificat al furnizorilor de tehnologie și se stimulează parteneriatele care privesc investițiile în tehnologie într-un orizont de timp care nu este foarte departe.

Cu atât mai important devine interesul statal de a atrage și menține cât mai mulți furnizori de tehnologie și de a nu îndepărta competitorii sau a rarefia această piață destul de sensibilă și mai ales dinamică. Pentru că, așa cum am spus în alte articole, indiferent de tehnologia prezentului trebuie să asiguri compatibilitatea cu tehnologia viitoare, iar în această cursă a viitorului furnizorii de tehnologie sunt foarte puțini. 

Uniunea Europeană a înțeles acest lucru prin concluziile de la ultimul Consiliu European. Nici un furnizor de tehnologie, mai ales tehnologie 5G, fie acesta Huawei, Nokia sau Eriksson nu va fi îndepărtat din competiție pe criteriul țării din care provine capitalul.  Nici un furnizor de solutii tehnologice nu va fi exclus în viziune europeană fie acesta rezident al Uniunii sau nu. Uniunea  Europeană  va  rămâne  deschisă  tuturor  companiilor  care respectă   normele   și   standardele   europene. Așa va trebui să fie și România.

Preocuparea nu trebuie să fie cine furnizează tehnologie ci care este efectul și cum este susţinută tranziția la economia digitală. E complicat pentru mulți să înțeleagă dar lumea digitală și viitorul economie globale nu se trăiesc cu emoție ci cu rațiune pură și pragmatism. 

În ultimele luni, există multe speculații care spun că proiectul de lege referitor la tehnologia 5G exclude companiile străine de pe piața românească. Aceasta ar putea fi o problemă pentru profesioniștii din industria TIC, pentru că efectul va fi acela că specialiștii în tehnologie, specialiști de top pe care România îi are, vor migra în alte state ale Uniunii Europene în loc să rămână în România. Numai dacă ne referim la Huawei ca lider în tehnologia 5G, această companie are peste 2.300 de angajați în România și susține peste 6.400 de angajați în lanțul industrial (de la furnizori la subcontractanți).

Cine înțelege, câștigă, cine nu, nu va face parte din viitor.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News