Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat că rolul Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în finanţarea investiţiilor la nivel local este vital şi este foarte important să realizăm împreună o strategie pe termen mediu ţintită pe proiecte locale, pentru dezvoltarea regională.
Adrian Câciu a avut marţi o întâlnire cu vicepreşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Alain Pilloux, ocazie cu care au discutat subiecte legate de climatul investiţional, finanţarea companiilor locale, sprijinirea dezvoltării infrastructurii şi sprijinirea îndeplinirii unor ţinte şi jaloane asumate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), informează un comunicat de presă al Ministerului Finanţelor, conform Agerpres.
'Salut activitatea BERD în România şi sprijinul acordat afacerilor româneşti. Rolul BERD în finanţarea investiţiilor la nivel local este vital, prin colaborarea directă cu administraţiile locale şi companiile din subordinea acestora. Cred că este foarte important să realizăm împreună o strategie pe termen mediu ţintită pe proiecte locale, pentru dezvoltarea regională, atât de necesară pentru România', a declarat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
De asemenea, a fost adus în discuţie importanţa colaborării cu BERD în privinţa implementării reformelor asumate prin PNRR şi continuarea dialogului pe linia Invest EU.
BERD este unul dintre cei mai mari investitori instituţionali din România, concentrându-se pe promovarea stabilităţii şi pe extinderea produselor din sectorul financiar, pe îmbunătăţirea infrastructurii prin eficienţă şi prin implicarea sectorului privat. La rândul său, reprezentatul BERD şi-a arătat disponibilitatea de a sprijini România prin creşterea finanţării proiectelor, precum şi prin asistenţa tehnică acordată în domenii strategice ca: energie, municipalităţi şi infrastructură.
Strategia curentă de ţară pentru România, aferentă perioadei 2020-2025, are în vedere promovarea investiţiilor în infrastructura durabilă şi dezvoltarea regională, sprijinirea productivităţii prin expansiunea sectorului corporate şi perfecţionarea competenţelor şi extinderea intermedierii financiare şi a pieţelor de capital, subliniază comunicatul MF. Până în prezent BERD a investit 9,5 miliarde de euro în 485 de proiecte în România, din care 176 de proiecte sunt în curs de implementare, cu o valoare de aproximativ 2,121 miliarde euro.
Acestea sunt structurate pe trei mari categorii de beneficiari: instituţii financiare (485 milioane euro); industrie, comerţ şi agribusiness (915 milioane euro); infrastructură durabilă (721 milioane euro).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu