Prima didactică va fi acordată și în acest an. Personalul didactic va primi 1.500 de lei, iar personalul nedidactic, 500 de lei.
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a afirmat că în luna octombrie personalul din sistemul de educație va primi ca și anul trecut prima didactică, în valoare de 1.500 de lei, precum și prima acordată personalului nedidactic, în sumă de 500 de lei.
”Pentru prima didactică, da, în luna octombrie, am semnat ordinul de ministru, așteptăm luna septembrie, până la final, să ne vină listele cu beneficiari de la Ministerul Educației. Prima didactică se va acorda în același cuantum ca și anul trecut, 1.500 de lei, precum și prima pentru personalul nedidactic în valoare de 500 de lei. La finalul lunii octombrie, beneficiarii din sistemul de educație vor primi aceste sume”, a declarat Adrian Câciu, miercuri seară, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, întrebat în acest sens.
De asemenea, ministrul Câciu a explicat că ”voucherele pentru energie” finanțate din fonduri UE nu vor mai fi acordate, răspunzând unei întrebări a presei.
”În ceea ce privește voucherele de energie, ele erau finanțate din exercițiul financiar 2014-2020, a fost o modificare pe care am agreat-o cu Comisia Europeană, având în vedere situația din 2022 și 2023. Pentru 2025 avem partea de ajutor de încălzire și legislația pe care o gestionează Ministerul Energiei și, respectiv, Ministerul Muncii, astfel încât persoanele vulnerabile să poată să aibă sprijin, acolo unde este nevoie, pentru a trece peste iarnă cu bine.
Nu avem surse financiare din perspectivă europeană, pentru că nu pot să mă refer la alte surse de finanțare. V-am spus despre cele care deja există din bugetul de stat prin Ministerul Muncii și prin Ministerul Energiei, pe fonduri europene la acest moment nu au fost discuții cu privire la un astfel de tip de sprijin pentru exercițiul 2021-2027 ”, a mai declarat ministrul Adrian Câciu, informează Agerpres.
Amintim că ajutorul este acordat pentru aproximativ 4 milioane de persoane vulnerabile, care locuiesc în aproximativ 2,8 milioane de gospodării eligibile, pentru a compensa prețul la energie indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire. Iar acest sprijin este în valoare de 1.400 de lei, în două vouchere de câte 700 de lei, sub formă de card de energie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu