DNA l-a inculpat în mod oficial pe fostul ministru Adrian Chesnoiu de abuz în serviciu şi instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt publice.
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de:
CHESNOIU ADRIAN IONUȚ, în prezent deputat, iar la data faptelor având și funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni),
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit", transmite DNA,
"RĂDUCAN ANDREI-CRISTIAN, la data faptelor director general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la infracțiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni),
SANDU AUREL, fost șef serviciu în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,
COROBEA MIHAI-COSMIN, fostfuncționar public în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,
Persoană fizică,la data faptei administrator al unei societăți comerciale și candidat la unul dintre concursurile organizate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,
Toți cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct, de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite", se mai arată în comunicat.
"În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, inculpatulChesnoiu Adrian Ionuț, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui inculpatuluiRăducan Andrei-Cristian (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.
Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la candidații “agreați”, printre care Sandu Aurel, Corobea Mihai-Cosmin și persoana fizică precizată mai sus. După primirea subiectelor și promovarea probei scrise,aceasta din urmă ar fi fost respinsă la proba interviului.
De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul candidatului Sandu Aurel, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând, în perioada ocupării funcției, venituri salariale în valoare de 33.782 lei.
Celor cinci inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019", concluzionează DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News