Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu, şi soprana Alexandra Coman s-au despărţit după mai mult de un deceniu în care au format un cuplu.
Cea care a decis să pună punct relației a fost Alexandra Coman. Tânăra soprană a confirmat separarea, dar s-a rezumat la o declaraţie diplomată prin care anunţă că între ei a rămas o prietenie profundă.
"După o reflecție îndelungată, am hotărât să mă despart de logodnicul meu, Adrian Cioroianu. A fost o relație frumoasă, plină de respect și înțelegere, dar am evoluat diferit, între noi rămânând doar o prietenie profundă. Aceasta este singură declarație pe care o voi da în legătură cu acest subiect, dorind să păstrez discreția care mă caracterizează", a spus soprana Alexandra Coman, scrie Cancan.
În urmă cu o lună, Adrian Cioroianu a fost suprins de paparazzi cu o brunetă la un restaurant din Capitală unde au petrecut mai bine de două ore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News