A treia ediție a evenimentului „Serile Patrimoniului Național”, organizat de Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Galeriile Artmark, are loc în data de 28 ianuarie, ora 18, la Palatul Cesianu-Racoviță, București.
În cadrul evenimentului, domnul prof. dr. Adrian CIOROIANU, Decan al Facultății de Istorie, Universitatea București, va susține prelegerea „Istoria ca patrimoniu”.
“Serile Patrimoniului Național” reprezintă o dezbatere lunară, cu scopul de a trage un semnal de alarma în vederea salvgardării patrimoniului național. Personalități ale vieții publice vor pune în discuție probleme actuale pentru cultura română, mediul educațional, social sau politic din perspectiva unui domeniu fundamental pentru România.
Temele abordate vor cuprinde atât o trecere în revistă a spațiului construit înainte și după 1989, cât și idei referitoare la mentalități, discurs, identități, memorie colectivă și politici culturale.
„Având în vedere transformările vertiginoase suferite de societatea contemporană, ne propunem ca în această a treia ediție a evenimentului «Serile Patrimoniului Național» să aducem în dezbatere importanța patrimoniului și a istoriei naționale. Astfel, ne dorim să contribuim la crearea unei scheme explicative a perioadelor de tranziție care au avut un impact major și asupra patrimoniului cultural național.” a declarat Alexandru MURARU, Director General al Institutului Naţional al Patrimoniului.
Prof. dr. Adrian Cioroianu este un istoric, jurnalist, eseist și om politic român, care a îndeplinit funcția de ministru al afacerilor externe în cabinetul Tăriceanu (în perioada 5 aprilie 2007 - 15 aprilie 2008).
Decan al Facultății de Istorie din cadrul Universității București, el este autorul mai multor cărți de istorie a României și în special de istorie a României comuniste.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu