Adrian Ionel, fost director al Unifarm, condamnat la 6 ani şi 8 luni închisoare pentru o mită de 760.000 de euro

Adrian Ionel, fost director al Unifarm, condamnat la 6 ani şi 8 luni închisoare pentru o mită de 760.000 de euro / Fotografie ilustrativă de la EKATERINA BOLOVTSOVA
Adrian Ionel, fost director al Unifarm, condamnat la 6 ani şi 8 luni închisoare pentru o mită de 760.000 de euro / Fotografie ilustrativă de la EKATERINA BOLOVTSOVA

Adrian Eugen Ionel, fost director general al Companiei Naţionale Unifarm SA, a fost condamnat vineri de Tribunalul Bucureşti la 6 ani şi 8 luni închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a cerut o mită de 760.000 de euro de la reprezentanţii unei firme, în schimbul atribuirii unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus, respectiv 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti chirurgicale.

Potrivit deciziei instanţei, Adrian Ionel a primit 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu, 3 ani pentru luare de mită, 3 ani pentru complicitate la trafic de influenţă, un an pentru instigare la fals intelectual şi un an pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. Cele cinci pedepse au fost contopite şi, prin aplicarea unui spor, a rezultat o condamnare de 6 ani şi 8 luni închisoare cu executare.

Decizia instanţei nu este definitivă. În acelaşi dosar Daniela Lizica Maria Radu, fost şef serviciu comercial al CN Unifarm SA, a fost condamnată la 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. Instanţa a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de compania Unifarm şi a dispus ca Adrian Ionel şi Daniela Lizica Maria Radu să plătească în solidar suma de 17.136 lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de 7.200 măşti care au fost înlocuite.

Adrian Eugen Ionel a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2020 

Adrian Eugen Ionel a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2020 pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Conform DNA, în contextul declarării de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în data de 30 ianuarie 2020, a stării de urgenţă pentru sănătatea publică la nivel internaţional din cauza infecţiilor cu noul coronavirus, Guvernul a emis OUG nr.11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală (printre echipamentele respective fiind incluse combinezoanele şi măştile de protecţie), precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei.

Adrian Ionel ar fi pretins suma de 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca...

Unifarm a fost desemnată, alături de alte instituţii publice, să efectueze achiziţii de astfel de echipamente de protecţie. În acest context, Adrian Ionel ar fi pretins suma de 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziţie a echipamentelor de protecţie împotriva infectării cu virusul COVID-19 - 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti chirurgicale.

Contractul a fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cât şi a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.

Procurorii spun că acelaşi document ar fi fost semnat şi de Maria Lizica Daniela Radu, în calitate de şef serviciu comercial în cadrul CN Unifarm SA, pe care, ulterior, Adrian Ionel ar fi determinat-o să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei respective.

Ce s-a întâmplat în realitate

În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Adrian Ionel şi intermediar, la un restaurant din Bucureşti, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului şi a preţului echipamentelor de protecţie.

'Pentru acest 'serviciu', persoana intermediară ar fi pretins de la reprezentanţii societăţii comerciale, pentru sine şi pentru funcţionari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească cei 760.000 euro amintiţi anterior.

Deoarece societatea comercială furnizoare nu ar fi achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18% convenit iniţial, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al CN Unifarm SA, a decis rezilierea unilaterală a contractului. Totuşi, anterior, firma respectivă ar fi reuşit să livreze cantităţile de 1 milion de măşti chirurgicale (neconforme cu standardele stipulate în contract) şi 25.920 de combinezoane din totalul echipamentelor menţionate în contract, pentru care CN Unifarm SA a achitat suma de 2.380.000 lei (reprezentând doar valoarea măştilor respective)', precizează DNA.

Ce spune DNA despre prejudiciu

Conform DNA, prin această modalitate s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum de către societatea beneficiară a contractului. În cauză s-a mai reţinut că, la data de 6 iunie 2016, Adrian Ionel ar fi dobândit calitatea de director general al CN Unifarm SA cu încălcarea dispoziţiilor legale. Concret, în calitate de membru şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Unifarm SA, acesta ar fi votat, la şedinţa din aceeaşi dată, numirea sa ca director general al companiei.

Or, dispoziţiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, interzic în mod expres ca preşedintele Consiliului de Administraţie să fie numit şi director general, aspect ignorat de membrii acestuia, printre care şi Adrian Ionel.

În aceeaşi zi, Adrian Ionel ar fi emis şi ar fi semnat o decizie, în urma căreia, în perioada 14 iulie 2016 - 25 mai 2020, ar fi obţinut venituri nete în cuantum de 498.722 lei. Anterior, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu trei inculpaţi (persoana intermediară şi doi reprezentanţi ai societăţii beneficiare a contractului), în sarcina acestora reţinându-se săvârşirea unor infracţiuni de trafic şi cumpărare de influenţă. Cei trei şi-au recunoscut vinovăţia şi au acceptat să primească fiecare 3 ani închisoare cu suspendare, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel