Adrian Izvoranu: Creşterea taxelor şi impozitelor, o măsură stupidă

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Adrian Izvoranu, vicepreşedinte al Confederaţiei "Patronatul Român", a arătat care este cea mai proastă opțiune aleasă de Executiv, în contextul măsurilor adoptate cu Ordonanța "Trenuleț".

"În general, abordarea asta rigidă, de înăsprire a mediului fiscal, este cea mai proastă opţiune pe care o poate lua la ora actuală Guvernul. Dacă vrea bani, ministrul de finanţe trebuie să relaxeze fiscal şi nu să rigidizeze fiscal. Trebuie să diversifice şi să-şi crească baza de colectare. Trebuie să aibă de unde să colecteze, trebuie să-şi informatizeze şi să-şi pună în stadiul de performanţă aparatul de colectare. Şi cam asta e tot", a spus Adrian Izvoranu, la conferinţa de presă cu tema: "Ce facem cu economia României?", organizată de Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale, Camera de Industrie şi Comerţ a României şi Confederaţia "Patronatul Român".

Categoric împotriva unei majorări a fiscalităţii şi a TVA



"Mărirea TVA şi, în general, creşterea taxelor şi impozitelor este o măsură stupidă, cea mai proastă care poate fi luată şi nu va aduce niciodată bani în plus. Asta vă asigur de acum", a mai declarat Adrian Izvoranu.

Executivul a aprobat, pe 30 decembrie 2024, Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene.

Printre măsurile prevăzute în ordonanţă se numără îngheţarea, la nivelul lunii noiembrie 2024, a salariilor angajaţilor din sistemul bugetar, a sporurilor, indemnizaţiei de hrană şi alocaţiei pentru copii, menţinerea punctului de referinţă, element esenţial în calculul pensiilor, la nivelul de 81 lei, diminuarea subvenţiei alocate partidelor politice cu 25% faţă de nivelul acordat în anul 2024 şi neactualizarea cu rata inflaţiei a pensiilor de serviciu.

Ce mai prevede ordonanța



Totodată, ordonanţa mai prevede majorarea cotei de impozit de la 8% la 10% pentru dividendele distribuite începând cu data de 1 ianuarie 2025, reducerea pragului de impozitare pentru microîntreprinderi de la 500.000 euro la 250.000 euro, inclusiv pe parcursul anului fiscal, iar începând cu 1 ianuarie 2026 la 100.000 euro, eliminarea condiţiei de realizare a veniturilor din consultanţă şi management, în proporţie de 80%, utilizată pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor, eliminarea facilităţilor fiscale acordate persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, ca urmare a desfăşurării activităţii de creare programe pentru calculator sau de la angajatori din sectoarele construcţii, agricol şi industria alimentară în condiţiile stabilite prin Codul fiscal, începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2025, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel