Medicul Adrian Marinescu a explicat în ce condiţii ne putem confrunta cu valul 6 al pandemiei.
„Omicron nu a plecat. Eu am spus-o de mai multe ori. Chiar dacă pandemia nu s-a închis, cred că ceea ce a însemnat impact al populației a fost până acum. Când spun lucrul acesta, mă refer la nişte parametrii foarte clari, număr de spitalizări, contează ocuparea paturilor de ATI, dar mai este un lucru important în cât timp se întâmplă cele două, dacă este o dinamică care să pună presiune”, a spus Adrian Marinescu.
„Vor fi creşteri, s-a întâmplat în toată Europa, dar nu a crescut numărul de spitalizări, nu sunt probleme foarte mari în terapie. Ceea ce este important este dacă varianta doi de Omicron vine cu o patologie mai mare. Ori, după părerea mea, problema este cu oamenii vulnerabili care, din păcate, fac forme severe şi critice în continuare. Eu cred că trebuie să rămânem echilibrați. La un moment dat, virusul pierde din agresivitate”, a mai spus medicul Adrian Marinescu, duminică, la Antena 3.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.241 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 927 mai puține decât în ziua anterioară. 253 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 131 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.957 cu 54 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 464 de persoane, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.
Dintre cei 464 de pacienți internați la ATI, 417 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 195 sunt minori, 193 fiind internați în secții, cu 3 mai mult decât în ziua anterioară și 2 la ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.
Până astăzi, 64.685 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat. În intervalul 19.03.2022 (10:00) – 20.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 16 decese (10 bărbați și 6 femei), dintre care 4 anterioare intervalului de referință.
Dintre cele 16 decese, două la categoria de vârstă 50-59 de ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 5 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toți pacienții decedați au prezentat comorbidități. Din totalul de 16 pacienți decedați, 14 au fost nevaccinați și doi vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta între 60 și 89 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu