Adrian Mititelu, denunț împotriva ”rețelei conduse de Florian Coldea”. Face acuzații extrem de grave: 10 milioane de euro pentru a câștiga sentințele în apel. Mi s-a furat clubul

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Adrian Mititelu, patronul FCU Craiova, a depus denunț la DNA împotriva unei rețele conduse lui Florian Coldea, despre care spune că a preluat controlul Federației Române de Fotbal.

Adrian Mititelu, patronul echipei de fotbal FCU Craiova, a depus un denunț privind ”maniera de trafic de influență și cumpărare de sentință” împotriva unei rețele despre care susține că este conducă de Florian Coldea, fostul prim-adjunct al SRI.

Dovezile mele sunt faptul că Federația Română de Fotbal a plătit sume uriașe de bani, chiar premergător judecării apelului. Am câștigat la Curtea de Apel București și Tribunalul București, pe penal, de la Înalta Curte s-au întors sentințele, concomitent cu încheierea unor contracte de asistență, de ordinul milioanelor de euro cu Țuca Zbârcea și Trăilă.

Este un modus operandi despre cum a lucrat acest stat paralel, pe care la toată lumea l-a folosit. Se câștigau aceste procese prin sume uriașe. Se cumpărau sentințele și se punea capac la orice demers de a-ți câștiga dreptatea”, a declarat Adrian Mittelu, la ieșirea de la DNA.

Întrebat dacă denunțul a fost făcut împotriva avocatului Doru Trăilă, patronul de la FCU Craiova a subliniat că a denunțat ”întreaga camarilă”.

”Am fost victima acestor abuzuri și am depus acte că acest mod a funcționat și în cazul meu, Trăilă a cumpărat sentința, mi-a furat clubul de fotbal, m-au băgat la închisoare, el cu această mafie din justiție au plătit FRF pentru a cumpăra sentințe, 10 milioane de euro pentru a câștiga sentințele în apel.

Mi s-a furat clubul, eu am făcut închisoare, am fost la DNA ani la rând, m-au pus să fac flagrant lui Rotaru și DNA nu a mai venit. Cine era la conducere? Kovesi, zeița care făcea justiție pentru cine voia dânsa. I-am deranjat și mi-au dat condamnare, deși m-au amenințat înainte că dacă nu mă potolesc mă bagă la pușcărie.

S-au ținut de cuvânt. Ăsta e DNA al lui Kovesi, mi-a zis un procuror că n-am nicio șansă, că mafia e prea mare. Și am depus documente care arată că au fost cumpărate”, a spus Adrian Mititelu, luni, când a ieșit din sediul DNA.

Mititelul: Statul Paralel controlează Federația

Jurnaliștii prezenți la DNA l-au întrebat pe Mititelul dacă știe să se fi aplicat aceleași metode și altor persoane, acesta a spus: ”Păi Gică Popescu, mi-a zis Burleanu cu două luni înainte de a fi dată pronunțarea lui Gică, în martie 2014, el mi-a zis că Gică Popescu va fi condamnat cu executare, deși plătise prejudiciul și se aștepta la suspendare.

Burleanu știa că va fi condamnat cu executare. Statul Paralel, care controlează Federația, au pus mâna pe ea! Dacă se face un control la Federație o să vedeți că sunt acolo mult mai mulți ani plătiți pentru acești indivizi, pentru fel de fel de contracte. (...) Statul acesta parelel nu este numai al lui Băsescu, toți care au fost la putere au apelat la el. Dacă acum nu se pune piciorul în prag, iar pierdem momentul. Este un moment în care să se facă, cu adevărat, o revoluție în justiție”.

Citește și: Cazul Coldea. Marcel Ciolacu: "Nu văd alt cadru decât CSAT. Trebuie reglementat"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel