Adrian Mititelu a reacţionat după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.
"Deși mi s-a furat o echipă întreagă, deși mi-au luat alții jucători, am ajuns tot eu să mă duc să fac pușcărie, pentru jucătorii furați de alții.
E o decizie care nu are nicio legătură cu aplicarea actului de justiție, este o condamnare făcută de mafia din justiție, deranjată de ce am făcut în acești ani. Am făcut fel și fel de plângeri, acum am fost executat. Este o execuție ordinară, fără nicio acoperire legală. Este vorba despre jucătorul Costea Mihai Alexandru, care a ajuns la Steaua în baza excluderii echipei Universitatea Craiova și nu în baza acelui act de transfer, care nu s-a mai finalizat. Toți cei 39 de jucători au fost luați prin actul de excludere, niciunul nu a plecat printr-un transfer.", a declarat Adrian Mititelu la Digisport.
VEZI ŞI Adrian Mititelu, DECIZIE definitivă. Condamnat la 3 ani de ÎNCHISOARE
"Curtea de Apel București i-a achitat pe Sandu și pe Dragomir, iar eu sunt condamnat. Pentru un jucător care a ajuns la Steaua din postura de jucător liber de contract. Nu s-a furat niciun ban. Am probat. Sandu și Dragomir au fost achitați pentru cei 39 de jucători, inclusiv Mihai Costea.
O s-o atac pe căile extraordinare, o să-mi caut drepturile mai departe. Vă rog să mă credeți că este o mare nedreptate și fac pușcărie nevinovat. Nu am făcut nicio faptă ilegală, este un abuz și totul are legătură cu lupta mea de a reduce echipa în prim plan. Timpul va demonstra că fac închisoare total nevinovat", a mai spus patronul FC U Craiova 1948.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu