Roman Abramovich a cedat clubul Chelsea Londra, iar acum jurnaliştii au realizat un top al transferurilor nereuşite. Printre aceşti jucători s-a regăsit şi Adrian Mutu, adus de la Parma în 2003.
Fostul fotbalist român Adrian Mutu a fost inclus de TuttoMercatoWeb într-o echipă a jucătorilor care au eşuat la Chelsea în perioada în care clubul londonez a fost deţinut de oligarhul rus Roman Abramovici, perioadă încheiată luni.
Transferul lui Mutu a fost "cea mai proastă afacere a lui Chelsea", estimează TuttoMercatoWeb. "Primul an este un eşec, el marchează 10 goluri în toate competiţiile. Al doilea este un coşmar: mai întâi pozitiv la cocaină, apoi rezilierea contractului, în sfârşit o dispută lungă şi foarte costisitoare cu clubul care îi cere românului să restituie o bună parte din preţ", scrie site-ul.
Atacantul român a venit în 2003 la Chelsea de la formaţia italiană Parma.
TuttoMercatoWeb a alcătuit următoarea echipă a jucătorilor care au eşuat la Chelsea în era Abramovici: Kepa Arrizabalaga - Juan Cuadrado, Slobodan Rajkovic, Tal Ben Haim, Abdul-Rahman Baba - Jiri Jarosik, Aleksei Smertin, Juan Sebastian Veron - Andrei Şevcenko, Fernando Torres, Adrian Mutu.
Chelsea a anunţat luni că procesul de vânzare către omul de afaceri american Todd Boehly şi consorţiul său de investitori a fost finalizat, astfel încât gruparea londoneză nu mai aparţine miliardarului rus Roman Abramovici, care a deţinut clubul începând din 2003, scrie Agerpres.
"Se mai citeşte Dostoievski azi, am fost întrebat? Am spus că se citeşte mai multe decât majoritatea scriitorilor contemporani. Pentru că este un nume uriaş, descoperit şi redescoperit de fiecare generaţie. A acumulat un număr uriaş de cititori în timp", a spus Daniel Cristea-Enache.
"Ca să fac o glumă, Mutu citea Dostoievski când era la Chelsea. L-am întrebat atunci ce citeşte şi mi-a zis că Dostoievski. Şi era adevărat. Caracterul universal al lui Dostoievski, al operei lui, mergea până în vestiarul lui Chelsea", a declarat Flaviu Predescu în emisiunea De Ce Citim, de la DC NEWS.
Foşti mari fotbalişti precum Gheorghe Hagi, Claude Makelele, Paolo Cannavaro sau Alessandro Del Piero, şi-au anunţat prezenţa la meciul de retragere al lui Adrian Mutu, organizat în 12 iunie, în cadrul Sports Festival din Cluj-Napoca, au anunţat organizatorii evenimentului, conform Agerpres.
"Abia aştept să ne întâlnim la Cluj, în 12 iunie, ca să ne putem bucura împreună de fotbal, la meciul de retragere al lui Adrian Mutu. Ne vedem la Sports Festival!", a declarat Claude Makelele, fost coleg cu Mutu la Chelsea Londra.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu