Adrian Năstase, declaraţia SERII despre echipa şi programul lui Ciolacu

Adrian Năstase a vorbit, vineri seara, despre programul politic al PSD lansat, astăzi, de către Marcel Ciolacu.

"Echipa actuală a încercat să scoată şi a reuşit să scoată partidul de la reanimare după seria de înfrângeri. Eu sunt un tip optimist, practic se readuce în circuitul public un partid important. Lucrul acesta este evident, iar programul politic anunţat astăzi, cu câteva dintre elementele pe care le-aţi observat, după părerea mea ar trebui să ne facă să fim optimişti în legătură cu direcţia în caare evoluează partidul şi probabil că Vasile Dâncu a avut o anumită contribuţie aici. 

M-am bucurat să găsesc acolo una dintre sugestiile mele mai vechi, din 2012, cea legată de patriotismul economic. Cred că este nevoie în momentul de faţă să trecem la un nou capitol în ceea ce priveşte zona economică. Este clar că intrăm într-o perioadă, de competiţie din punct de vedere economic, cu alte ţări, iar ideea patriotismului economic - nu e folosit termenul de naţionalism sau protecţionism - dar uitaţi-vă peste tot în lume că apar aceste accente pe care şi noi ar trebui să ni le asumăm", a declarat, vineri seara, la Antena 3, Adrian Năstase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel