Adrian Năstase regretă că nu a povestit "episodul în care s-au aruncat grenade", în lupta cu Traian Băsescu
Adrian Năstase a rememorat lupta cu Traian Băsescu de la alegerile prezidențiale din 2004, într-un nou episod al podcastului "Avangarda" cu Ionuț Vulpescu.
În 2004, în urmă cu douăzeci de ani, când a candidat la Președinția României, Adrian Năstase era convins că cele două Românii, sintagmă care a dat titlul uneia dintre cărțile sale, se păstrează: polarizările dintre cei săraci și cei bogați rezistă, eclipsând o clasă de mijloc care a fost totuși realizarea stângii românești. De altfel, lansează o nouă ediție a Celor două Românii, după douăzeci de ani – semn, poate, că prea multe lucruri nu s-au schimbat în peisajul social și politic al țării noastre. A candidat împotriva lui Traian Băsescu și a văzut maidanul de la Kiev, în versiune românească, sub ochii săi, în campania alegerilor din 2004. Cruciadele lui politice și umane au fost dure: privind în urmă, e convins că istoria se împarte între „cei cărora li s-au ridicat statui și cei cărora li s-au dărâmat statuile”.
Întrebat care e viitorul stângii, Adrian Năstase crede că nu follow-up-ul la Revoluția Industrială și la politicile ecologice reprezintă o cale. Fostul premier al României, Adrian Năstase, explică, în dialog cu fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, ce a însemnat stânga, ideologic, în ultimele decenii, și ce ar trebui să mai însemne, în plin an electoral. În acest episod special, Adrian Năstase face un exercițiu de autenticitate răspunzând la chestionarul lui Bernard Pivot: veți afla că îi place viitorul, urăște trădarea, drogul preferat e cafeaua, detestă ambalarea motoarelor și iubește sunetul mierlei dimineața. Ce cadouri a primit de la Viktor Orban, cum a reacționat când Jacques Chirac a vrut să trimită urși în România, în ce animal ar vrea să se reîncarneze și cum a ajuns Adrian Năstase să aibă o rețetă secretă pentru lăptișorul de matcă, aflați în exclusivitate, urmărind podcastul Avangarda, cu Ionuț Vulpescu.
Marele paradox al politicii democratice românești, explicat de Adrian Năstase: „Clasa de mijloc, pe care noi am ajutat-o să fie creată, a votat cu Traian Băsescu, deși ea a fost sprijinită și creată în mare măsură de noi”
I.V.: Sunt douăzeci de ani de când ați impus sintagma „Cele două Românii”, ce s-a întâmplat în acești douăzeci de ani? Care erau cele două Românii în 2004 și cum este evoluția acestei sintagme la care v-ați referit, douăzeci de ani mai târziu?
A.N.: Formula „cele două Românii” este o formulă, sigur, simplificatoare. Teoretic, zona rurală era mai apropiată de PSD și de mine, zona orășenească, cumva considerată mai apropiată de PD, de PNL, de Băsescu. Deși era un lucru absolut paradoxal. Tot ce am făcut noi în guvernare din punct de vedere economic, inclusiv, dar și prin eliminarea vizelor începând cu 2002, pentru călătorii în Occident, toate aceste lucruri, creșterea economică, elementele macro-economice din acei ani, ce să spun, deficitul bugetar de 1.5%, 1.3.% cred că era, creșterea economică în 2004 de 8.4%, deci toate lucrurile acestea au dus la ceea ce eu am considerat că este un obiectiv prioritar și anume creșterea clasei de mijloc. Pentru că eu am gândit că România se poate dezvolta și poate merge mai departe printr-o revoluție susținută a clasei de mijloc. Or clasa de mijloc, pe care noi am ajutat-o să fie creată, a votat cu Traian Băsescu, deși ea a fost sprijinită și creată în mare măsură de noi. Au fost create 500000 de întreprinderi mici și mijlocii în perioada respectivă. Pot să dau multe cifre, dar devin plictisitor cu statistici. Însă practic „cele două Românii”, simplificând, erau o Românie cu 5 milioane de voturi, care votaseră pentru mine, 5 milioane și ceva de voturi pentru Băsescu.
Alianța DA, „maidanul de la Kiev” în versiune românească. Adrian Năstase: „Alegerile s-au întors și împotriva lui Traian Băsescu”
I.V.: O polarizare.
A.N.: Ideea pe care o sugeram a fost o polarizare foarte puternică și sugestia mea pentru Traian Băsescu a fost să aibă grijă de ambele Românii, ca Președinte. Mai este un lucru important, despre care nu se vorbește. Momentul alegerilor din 2004. Al doilea tur de scrutin. După primul tur în care Băsescu a acuzat fraudă electorală, ca să fac povestea scurtă, Cristian Pârvulescu a chemat o comisie internațională să verifice povestea asta. Au verificat și au ajuns la concluzia că nu a fost o fraudă electorală, dar au publicat raportul a doua zi după turul doi de scrutin, când nu a mai avut nicio importanță. Ideea fusese lansată pe modelul, și aici probabil că a existat o anumită conivență, pe modelul Maidanului de la Kiev. Nu întâmplător, alianța de atunci, DA-ul, erau îmbrăcați în portocaliu. Numai pentru a se face legătura cu presiunea și povestea de la Kiev. Deci de asta spun că într-un fel, în perioada aceea s-au întâmplat foarte multe lucruri în care eu am încercat să protejez legăturile noastre cu U.E. Negocierile urmau să fie finalizate la două sau trei zile după al doilea tur de scrutin. Dacă eu ceream renumărarea voturilor, cum au sugerat unii colegi, practic, cei care erau la momentul respectiv în Piața Universității, cu bucăți de bordură, cu pietre șamd pregătiți să creeze un incident major, sub această presiune a faptului că nu recunoșteam alegerea lui Băsescu, toate lucrurile acestea ar fi dus la blocarea momentului aderării pentru România. Nu am vrut să arunc în aer această poveste, am considerat că e mai importantă decât miza mea personală. Considerând că vom putea să mergem spre o anumită zonă, până la urmă, de coabitare după alegeri, ceea ce nu s-a întâmplat, pentru că, desigur, Traian Băsescu are cu totul un alt profil și până la urmă lucrurile s-au întors și împotriva lui. Asta este, nu putem....
Ce crede Adrian Năstase că ar fi trebuit să îi spună candidatului Petrov la dezbaterile pentru prezidențialele din 2004? „Ar fi trebuit să ies și eu și să spun exemplul cu episodul ăla în care s-au aruncat grenade în curtea școlii de la Jean Monet, atunci când fiul meu era acolo în curte”
I.V.: Dacă ați avea șansa să repetați episodul întâlnirii cu contracandidatul Traian Băsescu, în turul doi, dinaintea turului doi de scrutin, așa-numita scena a oglinzii, așa cum o definiți și dvs. în volum, ați avea o altă reacție? În momentul acela final?
A.N.: Eu am bănuit că alegătorii sunt suficient de înțelepți pentru a nu da atenție acestei povești. Pentru că până la urmă eu veneam cu o anumită istorie de guvernare pe care nu are rost să o repet, și pe de altă parte, Traian Băsescu venea cu toate poveștile lui de scandal. În ceea ce mă privește, scena în sine, probabil că ar fi trebuit să îi răspund lui Traian Băsescu că într-adevăr am fost amândoi membri de partid înainte de 1989, făcând parte din cei 4 milioane de membri de partid, dar că spre deosebire de el, care făcea parte din nomenclatură, pentru că fiind trimis la Anvers el a avut nevoie să intre pe lista de semnături de la cabinetul 2, eu eram cercetător la Institutul de Cercetări Juridice. Pe de altă parte, mai târziu, unii ar fi adăugat și episodul Petrov în care spuneau că în afară de faptul că... dar nu are rost, ce sens are? Repet, am considerat o chestiune jenantă, dar iată, se vede încă o dată că aspectele emoționale pot fi extrem de importante în campaniile electorale. Eu am mers mai mult pe elementul rațional și cred că am greșit. Ar fi trebuit să ies și eu și să spun exemplul cu episodul ăla în care s-au aruncat grenade în curtea școlii de la Jean Monnet, atunci când fiul meu era acolo în curte, de scrisorile de amenințare și solicitările de bani și amenințări de tot felul.... am considerat că nu e bine și nu e util să încarc atmosfera din societate cu astfel de lucruri. Le-am dus pe cont propriu, pe cele mai multe dintre ele.
Interviul integral poate fi urmărit aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
