Adrian Năstase lansează un avertisment ferm, în contextul unei mișcări de stradă planificate pentru 12 ianuarie și al mesajelor transmite în campania electorală.
Adrian Năstase spune că "mă îngrijorează îndemnurile "președintelui ales" și ale unor canale media la evitarea violenței. Tocmai asta îmi dă de gândit".
Fostul premier atrage atenția asupra riscului ca România să fie aruncată din nou în haos, evocând momente tensionate din istoria recentă, precum mineriadele și protestele violente.
Criticând retorica populistă, Adrian Năstase avertizează că promisiunile și "narativele cocktail" ale noii conduceri risc să deturneze ara pe o cale periculoasă.
"La 31 mai, anul acesta, se implinesc 90 de ani de cand Petrache Lupu, ciobanul de la Maglavit, a vorbit cu Dumnezeu – spunea el – care i-ar fi poruncit sa indrepte lumea.
Asa a pornit un fenomen religios de mare amploare, cu mii de oameni care veneau in pelerinaj la Maglavit, pe jos, cu trenul sau in carute, pentru vindecare sau pentru alinare. Povestea lui Petrache Lupu a fost puternic mediatizata in anii ’30 ai secolului trecut, deoarece se suprapunea cu aplecarea spre religie si un anumit misticism din perioada interbelica, inclusiv prin ideologia unor formatiuni de extrema dreapta.
Pe locul unde s-a intamplat „minunea” de la Maglavit s-a ridicat o biserica unde, mai tarziu, Petrache Lupu a fost imortalizat alaturi de ctitorii lacasului. Am vizitat locurile acelea prin 2017, am revenit prin 2020 si am incercat sa-mi imaginez starea de transa ce era transmisa multimilor adunate acolo.
Nu vreau sa comentez ce a afirmat atunci Petrache Lupu (el a trait pana in 1994) dar mi se pare interesant cum, dupa aproape 100 de ani, este reluata, in campania electorala, in formula mistica, tema religioasa. Calin Georgescu pare ca a pornit o cruciada a divinitatii impotriva „Axei raului” – Johannis, Ciolacu, Ciuca – „considerati a fi Satana”.
Recent, el a afirmat ca nu tiktok-ul l-a ajutat sa castige, ci „naratiunea” sa. Are dreptate. Naratiunea este o poveste. Au mai existat „naratiunea lui Emil Constantinescu”, „naratiunea lui Basescu”, „naratiunea lui Iohannis”. Se pare ca romanilor le plac povestile…Mai ales daca sunt asezonate cu Mihai Viteazu, Vlad Tepes.
A afirma insa ca in 35 de ani nu s-a intamplat nimic in Romania, cred ca e o usoara exagerare. Chiar si din partea cuiva care a trait, in acesti ani, in mare parte, in strainatate. La un moment dat, un ambasador american a facut acelasi gen de afirmatii. I-am raspuns public. E adevarat ca se puteau face mai multe eforturi. E adevarat ca in afara realizarilor, certe, nu s-a luat in considerare puternica polarizare a societatii, din ultimii ani.
Nu intamplator, am sustinut introducerea impozitarii progresive. Acum, asistam la o capitalizare a nemultumirilor si a frustrarilor unui segment social important catre un candidat care ofera o „naratiune” cu de toate, „o naratiune cocktail’. Nu ofera fapte, realizari, ci „vise”, sperante. Este „alesul poporului”, venit sa-l salveze de „oamenii rai”. Sunt oare pregatiti romanii pentru inca o aventura? Vor sa treaca, din nou, prin haos, pentru a ajunge, din nou, la punctul zero? Din cine e formata echipa lui Calin Georgescu? Vine si el cu 15000 de specialisti? Eu nu stiu. Dar am descoperit, in timp, ca schimbarea poate fi si in rau nu doar in bine.
Este pregatita o miscare de strada pentru 12 ianuarie. Ma ingrijoreaza indemnurile „presedintelui ales” si ale unor canale media la evitarea violentei. Tocmai asta imi da de gandit. Riscul de a arunca tara in haos nu poate fi neglijat.
Am asistat, in 35 de ani, la mineriade de tot felul si a trebuit apoi sa strang cioburile, in plan international, ca ministru de externe sau premier, in urma lor. Im aduc aminte, spre exemplu, ca la o manifestatie „pasnica”, mai recenta, unii participanti aruncau cu bucati de bordura spre jandarmi, ridicand apoi mainile si strigand: „fara violenta!” si incercand sa intre, „pasnic”, in cladirea Guvernului. „COOl! Mostenirea dezastruoasa” nu este doar din vina guvernantilor, responsabilitatea putand fi mai larga.
PS. Lipsa de respect, blocarea unui dialog civilizat pot fi si din vina faptului ca „libertatea cuvantului” nu este asociata intotdeauna si cu „responsabilitatea cuvantului”. Din acest motiv, eliminarea infractiunii de calomnie din codul penal poate ca a fost o greseala", a scris Adrian Năstase pe blogul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci