Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul Calității"

Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare,  luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procesul "Trofeul calităţii", în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. În acelaşi dosar, Irina Jianu a fost condamnată la şase de închisoare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi.  Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători al ICCJ.

Potrivit lui Ion Cazacu, unul dintre avocații lui Adrian Năstase, decizia magistraților se referă la o condamnare cu executarea sentinței.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat în 9 ianuarie cercetarea judecătorească în dosarul "Trofeul calităţii", instanţa anunţând atunci că se va pronunţa în 23 ianuarie în această cauză, când a amânat pentru luni, 30 ianuarie.

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, la ultimul termen de judecată, că este nevinovat şi că procesul este unul politic. "Este o legitate ca cei care câştigă alegerile să facă dosare politice celor care le pierd. Nu am nicio legătură cu «Trofeul calităţii»", a spus Adrian Năstase.

Adrian Năstase a fost trimis în judecată în acest dosar în ianuarie 2009, fiind acuzat de folosirea influenţei sau a autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.

În acest dosar mai sunt inculpaţi Irina Jianu, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), şi fostul său adjunct, Diana Gasparovici, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului electoral 2004, ISC, sub conducerea Irinei Jianu, "a iniţiat organizarea unui simpozion intitulat «Trofeul calităţii în construcţii»". "În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a inculpatului Adrian Năstase", potrivit DNA.

Într-un proces separat, în 15 decembrie 2011, un complet al instanţei supreme l-a achitat pe Adrian Năstase în dosarul "Mătuşa Tamara", în care a fost judecat pentru fapte de corupţie, alături de consilierul acestuia Ristea Priboi şi de fostul şef al al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) Ioan Melinescu. Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut recurs decizia de achitare a fostului premier Adrian Năstase, a lui Ristea Priboi şi a lui Ioan Melinescu, dosarul urmând să se judece la completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel