Adrian Năstase, despre alegerile din 11 decembrie: 10 explicaţii, 10 consecinţe

În cele ce urmează, vă propun câteva sugestii pentru a explica, pe scurt, rezultatele alegerile parlamentare:

1. Prin rezultatul alegerilor parlamentare, România se înscrie în rândul ţărilor din spaţiul lumii euro-atlantice în care au avut loc „revoluţii ale majorităţii tăcute", realizate în numele suveranismului. Alegerile relativ recente din Polonia, Slovacia, Statele Unite ale Americii ori referendumul pentru Brexit au scos la lumină nemulţumirea populaţiei faţă de consecinţele globalizării/integrării europene. În România, aşa-zisul „guvern tehnocrat" a fost perceput drept instrumentul prin care interesele Marilor Puteri şi ale companiilor multinaţionale prevalează în faţa celor naţionale. Această revoltă a „societăţii anonime şi tăcute" nu are, în principal, o componentă etnică pentru a fi naţionalistă, ci este determinată de efectele socio-economice ale apartenenţei noastre la Uniunea Europeană. Nu este o reacţie de excludere a străinilor, ci de redobândire a suveranităţii şi controlului asupra politicilor naţionale (suveranism).

2. Rezultatul alegerilor reprezintă un masiv vot de blam împotriva „regimului Iohannis", a cărui esenţă nu este altceva decât continuarea regimului Băsescu, faţă de care 7,4 milioane de cetăţeni şi-au manifestat dezaprobarea la referendumul din 2012. Retorica găunoasă a „statului de drept" prin care sunt mascate, în fapt, tot mai multe abuzuri politico-judiciare a provocat şi ea furia unei bune părţi din societate.

3. Este meritul lui Liviu Dragnea de a fi construit o strategie de campanie adecvată la starea societăţii şi situaţia internă din PSD. Social-democraţii şi-au extins bazinul electoral şi în spaţiul urban mare, chiar dacă potenţialul din mediul rural nu a fost fructificat integral. Dacă PSD ar fi insistat mai mult asupra nevoii de justiţie socială ar fi putut obţine un scor şi mai mare.

Citește și: Alegeri 2016: Adrian Năstase, primul mesaj după încheierea votului

4. PNL nu a învăţat din experienţa nefastă a epocii Băsescu, acceptând transformarea docilă într-un partid prezidenţial inert şi lipsit de vitalitate. Faptul că PNL şi-a construit întreaga campanie electorală pe mitul „Eroului Salvator", încarnat caricatural de Dacian Cioloş, luat cu împrumut şi împărţit cu un partid anti-sistem (USR), a întărit electoratului impresia de improvizaţie, amatorism şi oportunism în legătură cu „partidul Brătienilor şi al lui Blaga&Co!"

5. Votul anti-sistem a luat în România diverse forme, naţionalistă prin PRM, populistă prin Partidul Poporului „Dan Diaconescu". Este o noutate încarnarea opţiunii anti-sistem printr-un partid elitist ieşit din „spuma societăţii civile şi a intelighenţiei", USR. Integrarea acestuia în viaţa parlamentară va însemna, cel mai probabil, sfârşitul utopiei anti-politice.

6. În parlament au intrat şi cele două partide de personalităţi, ALDE şi PMP. Partidul domnului Tăriceanu nu a obţinut un scor mai mare nu doar pentru că nu are o infrastructur[ politică extinsă, ci şi pentru că a existat un vot util acordat PSD-ului de către cei care resping regimul Băsescu-Iohannis. Este posibil ca ALDE sa-si mărească numărul de membri cu alti liberali si, in felul acesta, sa se refacă ideea USL-ului. De cealaltă parte, Traian Băsescu a devenit senator pentru că în societate mai există opţiuni reziduale pentru fostul preşedinte. O parte din adepţii „băsismului" au preferat originalul, şi nu copiile imperfecte reprezentate de PNL şi USR. Oricum, paradoxal, o televiziune de stiri a reusit să-l „bage" pe Basescu in Parlament, oferindu-i o tribuna de exprimare, in timp ce si-a sabordat propriul partid, competitor pe acelasi electorat.

7. „Reconcilierea ungaro-ungară" dintre UDMR şi FIDESZ a împiedicat divizarea voturilor etnicilor maghiari. UDMR nu mai este singurul „partid-balama", însă politicienii maghiari sunt cei care au redactat „ghidul de utilizare" pentru astfel de actori politici în cadrul coaliţiilor, încă din 1996.

8. După cum arată cele mai serioase cercetări din domeniul social media, instrumentele din platforma Web 2.0 au o influenţă limitată, determinată de contextul socio-politic. Mult-aşteptata „revoluţie Facebook reloaded" nu s-a întâmplat dintr-un motiv foarte simplu: nu a existat o motivaţie autentică. Majoritatea tineretului nu a dorit să participe la o mascaradă politică, nu s-a lăsat înşelat de strategiile de mobilizare exersate atât în alegerile prezidenţiale din 2014 cât şi după incendiul din Clubul Colectiv.

9. Mitul „diasporei salvatoare" s-a spulberat! Românii aflaţi în diaspora au votat în linia votului de la alegerile parlamentare precedente şi nu au putut produce o schimbare a trendurilor politice din ţară. Un alt eşec a fost cel al votului prin corespondenţă. La fel, mitul votului de dreapta din Transilvania.

10. Chiar dacă prezenţa la vot, raportată la un corp electoral ce pare a fi supraestimat, este redusă, alegerile parlamentare sunt reprezentative pentru structura politică şi socială a României. Absenteismul a fost tot o formă de manifestare a opţiunii politice, chiar dacă nu una dezirabilă. Faptul că alegătorii din mediul urban au participat la procesul electoral într-o proporţie mai mare decât cei din mediul rural poate fi explicat tocmai ca o reacţie la consecinţele negative ale globalizării, care îi afectează pe orăşeni într-o mai mare măsură.

Consecinţe şi perspective

1. După doar un an, România reintră sub auspiciile regimului de coabitare preşedinte-premier. Experienţa noastră este preponderent negativă, cauza principală fiind dorinţa preşedintelui, flancat de partidul din care provine şi de instituţii cu trei iniţiale, de a controla guvernarea ţării. Aşa s-a întâmplat cu guvernele Tăriceanu II (2007-8) şi Ponta. Au rezultat două suspendări ale preşedintelui Băsescu şi o naţiune divizată. Tocmai pentru a evita noi conflicte, Klaus Iohannis ar trebui să accepte fără nicio împotrivire conducerea guvernului de către liderul partidului care a câştigat alegerile. Aici nu este o chestiune de persoane sau de chimie personală, ci de un elementar bun-simţ democratic. Liviu Dragnea este dator să preia conducerea cabinetului, tocmai pentru a asigura eficienţa guvernării.

2. Apare o intrebare: alături de ALDE, în guvernarea PSD ar trebui cooptată şi UDMR? S-ar putea sustine ca guvernarea ar fi mai stabilă şi s-ar putea elimina astfel unul din elementele de destabilizare politică, folosit de actori statali de la Vestul şi Estul României. Mai ales in perspectiva sărbătoririi Centenarului din 2018. Poate că majoritatea celor care au votat PSD nu îşi doresc acest lucru, dar realismul politic ar putea sugera că UDMR ar putea fi utilă guvernării.

3. Conducerea PSD ar trebui să înveţe din erorile guvernării USL şi să nu le mai repete. Este esenţial ca PSD să cântărească bine ce doreşte să realizeze în cadrul guvernării, să-şi stabilească priorităţile şi mai ales resursele. În opinia mea, guvernarea PSD nu ar trebui să cadă în capcana Proiectelor Grandioase, dificil de realizat într-un regim de coabitare. De exemplu, nu ştiu dacă, in primă fază, ar fi înţelept ca PSD să intre în logica modificării Constituţiei. Reamintesc ca pentru adoptarea unei legi de revizuire este necesara o majoritate de doua treimi. Trecerea la un regim parlamentar clasic, cu un preşedinte ales de parlament, va fi greu de acceptat şi de realizat. Singura transformare importantă care necesită modificarea Constituţiei este reorganizarea administrativ-teritorială, dar reluarea acestei teme în actuala situaţie regională pare a fi inoportună. Conflictele politice nu îşi află cauza principală în constituţie, ci în cultura noastră politică!

[citeste si]

4. Realizarea unui autentic mecanism de control şi echilibru al puterilor în stat nu necesită modificări de substanţă ale constituţiei. Este însă nevoie de introducerea unor reale garanţii că drepturile şi libertăţile fundamentale sunt garantate iar răspunderea pentru „malpraxis judiciar" este efectivă.

5. Pentru PSD, principala provocare a guvernării va fi – in opinia mea – să găsească un echilibru între creşterea economică şi distribuirea rezultatelor acesteia în societate. Inegalitatea socială a crescut în ultimii ani, nu doar în România, ci şi în mare parte din Europa. Reducerea sărăciei extreme şi a marginalizării sociale ar trebui să constituie preocupări strategice pentru guvernul PSD. Dar prima prioritate ar trebui să fie dinamizarea economiei pentru a obtine resurse suplimentare pentru proiectele sociale.

6. Marea provocare pentru PSD va fi recrearea unei autentice politici externe a României. Evoluţiile regionale şi relaţiile fluctuante dintre Marile Puteri nu şi-au găsit o reflectare adecvată în politica noastră internaţională, care este inerţială şi predominant reactivă. Mesajul de redobândire a identităţii naţionale transmis de alegători duminică ar trebui să dobândească un conţinut şi printr-o politică externă inovativă şi curajoasă. Nu se pune problema resetării opţiunilor strategice, ci doar depăşirea mimetismului vecin cu slugărnicia. Dacă noi înşine nu ne respectăm şi ne interiorizăm complexe de vinovăţie şi inferioritate, ceilalţi vor considera că suntem destul de slabi pentru a încerca să pună în discuţie teme pe care le consideram rezolvate. Desigur, România nu trebuie să aibă două politici externe, una a Preşedintelui şi una a Guvernului, însă cabinetul PSD nici nu trebuie să rămână blocat în dogmele actualei politici externe.

7. Marea problemă pentru orice nouă guvernare este gestionarea aşteptărilor populaţiei. Dacă pentru cetăţeni este evident faptul că exerciţiul guvernării este unul planificat, ordonat şi coerent, nu haotic şi improvizat, nemulţumirile nu ating cote critice. Comunicarea rezultatelor şi explicarea amânărilor, eşecurilor trebuie să fie o preocupare constantă.

8. Instituţia parlamentară trebuie revitalizată şi recredibilizată. Numărul imens de nou-intraţi în legislativ poate fi o sursă majoră de indisciplină şi conflicte politice. Majoritatea parlamentară are nevoie de un calendar legislativ cât mai bine articulat, astfel încât numărul ordonanţelor de urgenţă să fie cât mai mic. Grupurile parlamentare nu trebuie să fie folosite doar ca o maşină de vot, ci fiecărui parlamentar trebuie să i se dea un sens al activităţii sale.

9. Deşi noua opoziţie parlamentară este divizată şi în conflict, este de aşteptat să devină tot mai agresivă, scopul fiind răsturnarea guvernării PSD după alegerile prezidenţiale din 2019. După reţeta obişnuită, reţeaua de sateliţi din „societatea civilă" va încerca să determine noi condiţionalităţi externe pentru România. Demonizarea PSD a început deja iar social-democraţii trebuie să se pregătească şi pentru această confruntare.

10. O eroare frecventă a partidelor este de a neglija activitatea politică în momentul ajungerii la guvernare. Relaţia cu militanţii partidului trebuie continuată, iar activitatea din Departamente reluată, deoarece de acolo pot veni multe idei bune pentru guvernare. Este esenţial ca PSD să se menţină deschis către societate, să-i cunoască aşteptările pentru a le putea rezolva. Se simte nevoie unor noi documente doctrinare prin care să fie clarificate poziţiile de principiu ale PSD faţă de noile provocări interne şi fata de noul mediu internaţional. Succes noului guvern şi echipei PSD!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News