Adrian Năstase laudă decizia ministrului de externe, Teodor Meleșcanu care a cerut unor ambasadori străini să se adreseze Ministerului și să nu mai iasă public cu mesaje. Fostul premier critică atitudinea unor ziariști care au găsit de cuviință să critice această decizie a lui Meleșcanu.
"Dascălii poporului sunt supărati pe noul ministru de externe pentru pozitia verticală adoptată in relatia cu unii ambasadori străini.
(...)
E adevărat, probabil că, in notele primite de la ambasade, cei doi ziaristi români nu aveau si textele relevante din Conventia de la Viena, din 1961, cu privire la relatiile diplomatice, conventie ratificată de România in 1968. Imi fac o datorie patriotică din a le atrage atentia asupra lor:
„Art. 41 – 1. Fără prejudiciul privilegiilor si imunitătilor lor, toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii si imunităti au datoria de a respecta legile si regulamentele statului acreditar. Ele au, de asemenea, datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat.
2. Toate problemele oficiale tratate cu statul acreditar, încredintate misiunii de către statul acreditant, trebuie să fie tratate cu Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar sau prin intermediul său, sau cu oricare alt minister asupra căruia se va fi convenit."
E suficient de clar? Sau să adaug si traducerea in engleză?" a scris Adrian Năstase pe blogul său.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu