Adrian Năstase, premier al României între 2000 şi 2004, afirmă că "nucleul PDL din PNL se regrupează pentru a prelua conducerea partidului".
"„Nimic nu se pierde, totul se transformă”. Un exemplu bun îl reprezintă nucleul PDL din interiorul PNL, care se regrupează pentru a prelua conducerea formațiunii la congresul din septembrie.
Istoria liberalilor, după Revoluție, a fost destul de nefericită. În ’92, nu au intrat în noul Parlament, în ’96 erau controlaţi de ţărănişti. În 2000, au încheiat un acord parlamentar cu PSD, acord pe care l-au rupt după câteva luni. Apoi au intrat sub controlul PD-ului „de stânga”, al lui Băsescu, în timp ce vechiul liberal și urmaș al Brătienilor, Theodor Stolojan, își pregătea capitularea celebră din 2004.
După 2004, PD și PNL au trăit o frumoasă poveste de dragoste care a durat vreo doi ani. Ulterior, pentru a rămâne la guvernare, liberalii au făcut o înțelegere cu PSD. După alegerile din 2008, ei au vrut să aibă în continuare premierul, deși înțelegerea cu PSD era ca partidul cu mai multe mandate să desemneze șeful guvernului. Pentru că au tergiversat, încercând să șantajeze PSD, Băsescu a făcut o înțelegere cu Geoană, care a devenit președintele Senatului, și l-a pus pe Boc premier. A urmat o altă istorie de dragoste cu PSD, când Ponta și Crin Antonescu au creat USL. Proiect care nu a rezistat tentației candidaturii la președinție.
În sfârșit, PNL a putut să reintre în succesiunea Brătienilor, alegându-l ca președinte pe Iohannis, președintele Forumului democrat al germanilor din România. Corect, pentru că marile familii, periodic, decid să aducă sânge proaspăt în genealogiile lor. În timp, pentru a-și păstra puritatea ideologică,PNL i-a preluat pe toți locotenenții lui Băsescu.
Urmează faza finală, falanga pedelistă din PNL, sprijinită de Iohannis, va incăleca ce a mai râmas din vechiul PNL și va forma un nou partid prezidențial. Recepția va avea loc la Conacul Brătianu de la Florica iar ideolog șef al noii conduceri va fi Florin Roman, ținând seama de experiență sa la Romarm, Avas și Eximbank", a scris Adrian Năstase pe blogul său .
Florin Cîţu şi Ludovic Orban sunt cei doi politicieni care şi-au anunţat intenţia pentru şefia PNL. Premierul afirmă, însă, că din punctul său de vedere lupta e deja tranşată.
„Ieri au fost multe filiale lângă mine care înainte au spus că îl susțin pe domnul Ludovic Orban, tocmai pentru că nu exista un contracandidat. Acum există un contracandidat, și vom vedea care este numărul filialelor în acel moment.
Din punctul meu de vedere, această competiție este deja tranșată, cred că nu mai trebuie să demonstrez, am demonstrat ca ministru al finanțelor publice, această guvernare este una de succes, nu o spun doar eu, o spun toate cifrele, deci în acest moment ce am avut de demonstrat am demonstrat, ceea ce trebuie noi să demonstrăm ca liberali este că se poate cu România liberală să ardem acele etape – 30 de ani de zile am fost țara cu cel mai mic PIB per capita din UE. Se poate să ardem aceste etape, să ne apropiem de mijlocul UE în ce privește PIB-ul per capita. Liberalismul este singura soluție pentru a reduce sărăcia”, a declarat premierul luni, la Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News