Adrian Năstase a spus cine l-a felicitat cu ocazia zilei sale de naștere.
„Astăzi l-am primit, la solicitarea sa, pe ambasadorul Ungariei la București, domnul Botond Zakonyi. Domnul ambasador a dorit să-mi înmâneze o scrisoare de felicitare din partea premierului Viktor Orban, împreună cu o selecție de vinuri din Ungaria, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani.
Au trecut aproape 20 de ani de la momentul în care l-am întâlnit și când, în urma demersurilor românesti a trebuit să modifice Legea statutului. Am avut, de altfel, numeroase controverse dar desfăsurate într-un mod civilizat, ținând seama de nevoia unui climat de bună-vecinătate”, a scris, miercuri, Adrian Năstase pe blogul lui.
„Gestul său, de a mă felicita cu ocazia aniversării, îl consider un gest de elegantă și de normalitate”, a adăugat Adrian Năstase.
„PS Să nu mă întrebați dacă cineva de la guvernul român actual sau de la Cotroceni mi-a trimis un astfel de mesaj. Concluziile le trageți singuri…”, a mai transmis acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu