Adrian Năstase a făcut cunoscută opinia sa despre cazul judecătoarei Gabriela Bîrsan și motivele pentru care consideră că trebuiau "neutralizați", în 2011-2012, anumiți judecători de la ÎCCJ.
Fostul premier al României, Adrian Năstase, a reacționat, pe blogul personal, după ce s-a decis achitarea definitivă a judecătoarei Gabriela Bîrsan. Năstase este de părere că nimic din ceea ce s-a întâmplat nu ar fi fost întâmplător. "Judecătoarea Gabriela Birsan, fostă sefă de sectie la ICCJ, a fost achitată definitiv, ieri. M-am bucurat foarte mult. S-au incheiat astfel sapte ani de calvar si de abuzuri. Prezenta sa, in conducerea ICCJ era incomodă. In plus, sotul său, profesorul Corneliu Birsan era judecătorul din partea României la CEDO. Anii 2011-2012 erau perioada in care dosare cu obiective politice, cum era si Dosarul „Trofeul calitătii" ajunseseră la ICCJ. Se modificaseră procedurile, codul penal si cel de procedură penală, avusese loc „mica reformă in justitie", fusese numită, de către Traian Băsescu, noua sefă a Curtii. Totul era pregătit pentru condamnări. Trebuiau însă „neutralizați" unii judecători incomozi de la ICCJ (o voce puternică o reprezenta Gabriela Birsan) si trebuia schimbat judecătorul român de la CEDO, unde, inevitabil, plângerile in legătură cu abuzurile judiciare urmau să ajungă. Acestea au fost ratiunile prin care a pornit, la Bucuresti, actiunea penală impotriva Doamnei Birsan (perchezitii, interceptări, etc), la 6 octombrie 2011, urmată, la 17 noiembrie, de cererea de ridicare a imunitătii judecătorului Birsan, formulată de DNA, la Strasbourg. Era perioada in care Livia Stanciu „judeca" recursul in dosarul meu. In 2012, in vară, s-a dat verdictul. După căteva luni, am facut plângere la CEDO. In octombrie 2013, a fost desemnat un nou judecător român la CEDO – Iulia Motoc (in cadrul acordului de coabitare Basescu-Ponta) iar in noiembrie 2014 s-a dat decizia de inadmisibilitate la plângerea formulată de mine. Niciunul din motivele invocate de mine nu a fost acceptat. Inutil să vă spun că nu cred in coincidente", susține fostul premier.
"Sper să dea mai multe detalii"
"Sper ca atat profesorul Birsan, cât si judecătoarea Gabriela Birsan – pentru amândoi am un deosebit respect – să dea mai multe detalii despre ce s-a urmărit prin abuzurile ce au avut loc impotriva lor. Si cred că acum veti putea citi si intelege mai bine decizia CEDO referitoare la plângerea mea si ratiunile pentru care Curtea a trebuit să-si schimbe chiar si jurisprudente anterioare.
PS Plângerea mea referitoare la al doilea proces asteaptă de vreo patru ani (din 2014), o decizie dacă este sau nu admisibilă. Sper să nu afle MCV-ul...", scrie Adrian Năstase.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu