Adrian Năstase a fost prezent în China, la Ningbo la o reuniune la care a fost prezent și Emil Boc.
Iată mesajul lui Adrian Năstase, postat pe blogul personal:
"Astazi am participat, in calitate de invitat de onoare, la o reuniune ce operationalizeaza la nivelul administratiei locale, initiativa chineza referitoare la relatia 16 plus 1. Unu reprezinta China iar 16 – statele din Europa centrala si de est. Deci, la Ningbo – un mare port pe coasta de est a Chinei, unde am ajuns plecand din Shanghai si traversand al doilea pod ca marime din lume – s-a desfasurat un Forum al primarilor in formatul 16 plus 1. Practic, dupa reuniunea la varf a sefilor de stat si de guvern de la Beijing, unde au fost reiterate proiectele chinezesti Drumul matasii si One belt, one road, aceasta reuniune si-a propus sa extinda zonele de cooperare ale Chinei cu tarile interesate, pana la nivelul localitatilor urbane, propunand un sprijin in ceea ce priveste, transportul urban, feroviar si maritim dar si infrastructura aferenta.
La aceasta reuniune, a participat si Emil Boc, primarul Municipiului Cluj Napoca, oras care are un acord de colaborare cu Ningbo. Emil Boc a avut o frumoasa interventie in deschiderea Forumului iar in cursul zilei am avut mai multe conversatii amicale si consider ca procedeaza foarte inteligent cautand oriunde gaseste idei utile pentru modernizarea Clujului.
Tot astazi m-am intalnit cu vicepresedintele Song, un distins reprezentant al Asociatiei chineze pentru relatiile de prietenie cu strainatatea. La sfarsitul lunii, el va veni, la invitatia mea, la Fundatia Titulescu, impreuna cu delegatia pe care o va conduce intr-o vizita in Europa."
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News