Analistul Adrian Negrescu consideră că, în acest moment, după ultimele date INS, deja vorbim despre siguranța economică a României.
Economistul Adrian Negrescu, întrebat unde se vor opri prețurile la pompă în România, a răspuns, la Antena 3, că ”depinde de cotația prețului petrolului, care, din fericire, în momentul de față s-a stabilizat undeva la 110 dolari pe baril, dar asta nu înseamnă că va reveni pe creștere în perioada următoare, mai cu seamă că statele OPEC nu dau semne că vor crește producția, dincolo de declarații. Asta înseamnă îngrijorare în piață, că prețurile vor mai crește la pompă în continuare, motiv pentru care autoritățile ar trebui să facă ceva. Dacă nu o pot face în această legătură directă cu prețul petrolului, o pot face pe zona de taxare, pentru că 60% din fiecare litru de carburant pe care-l cumpărăm de la pompă înseamnă taxe și impozite pe care le plătim statului, deci ar putea reduce TVA-ul de la 19%, la 5% sau chiar 2% ori 0%- cum există în unele state, să reducă acciza pe carburanți, pot face lucruri concrete care pot reduce acest impact extrem de puternic al prețului carburanților în economie și inflație”.
”În momentul în care mâncarea săracului - cartoful - se scumpește cu 30%, uleiul cu 27%, gazele cu 40% și carburanții cu 27%, îți pui o problemă legată de siguranța economică a acestei țări, de modul în care funcționează lanțurile economice și de sănătatea financiară a acestei economii.” a continuat Adrian Negrescu. ”E o furtună perfectă din care vom ieși foarte greu, doar cu decizii asumate și concrete luate de autorități. Scăderea TVA-ului cred că este esențială” a spus economistul, care afirmă că de doi ani este așteptată o reformă a statului. Între timp, ”salariile bugetarilor au ajuns la 110 miliarde de lei, dublu față de acum trei ani”, a atenționat el.
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,53% în luna februarie 2022, anunță INS. În ianuarie, a fost 8,35%. În același timp, Institutul Național de Statistică a mai anunțat că din februarie 2021 până în februarie 2022, prețurile la gaze au crescut cu 44,94%. În același timp, în topul scumpirilor mai stau: uleiul de masă, al cărui preț a crescut cu 26,12%, cartofii astăzi mai scumpi decât acum un an cu 30,58%, precum și combustibilul, mai scump cu 27,24% până în februarie 2022 - respectiv nu este luată în calcul explozia prețului la pompă din martie 2022.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News