Adrian Negrescu, previziuni sumbre despre inflația din România. Efectul creșterilor de taxe de la 1 ianuarie. "Statul se bucură, noi avem de suferit"

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Află ce declarații a făcut analistul economic Adrian Negrescu despre situația economică din România.

Analistul economic Adrian Negrescu a explicat de ce au crescut prețurile la alimente și de ce plafonarea adaosului comercial nu funcționează.

„Este un efect al plafonării adaosului comercial la produsele alimentare de bază, adică sunt unele produse care s-au ieftinit, dar cele mai multe s-au scumpit. Ceea ce dovedește faptul că plafonarea adaosului comercial nu funcționează, dovadă că inflația continuă să crească, mai ales la produsele alimentare.

În această situație am ajuns într-un mod paradoxal. Din păcate, suntem singura țară din Uniunea Europeană care contribuim, punem gaz pe focul inflației prin creșterile de taxe, prin creșterea salariului minim, prin majorarea accizelor la carburanți, la produsele zaharoase, la băuturile răcoritoare. Toate acestea, puse cap la cap, iată, ne-au adus la o inflație care cu siguranță va fi cea mai ridicată din Europa din luna ianuarie.

Acesta este rezultatul intervenției statului într-o economie de piață în care prețurile ar trebui făcute pe baza raportului cerere și ofertă, nu din prisma gândirilor, ca să zic așa că nu le pot spune altfel, autorităților care se gândesc să introducă sau să scoată de pe lista unor produse cu adaos comercial fără niciun fel de justificare de natură economică.

Inflație extrem de ridicată

(...) Din păcate, am ajuns în această situație și, atenție, nu numai din cauza produselor cu adaos comercial plafonat se întâmplă să avem o inflație extrem de ridicată în România, ci mai ales din prisma creșterilor de taxe de la 1 ianuarie, a avansului salariului minim peste puterea financiară a companiilor și mai ales a creșterii accizelor, accize care au crescut la carburanți, la băuturile răcoritoare, la băuturile alcoolice, la țigări. Peste tot statul a scumpit, a crescut taxele și acum se alege, din păcate, cu această situație.

Statul se bucură de inflație, statul nu pierde deloc, dimpotrivă, câștigă din inflație, pentru că prețuri mai mari înseamnă taxe și impozite mai multe la bugetul de stat. Noi avem de suferit și mă întreb oare de ce reușim să ratăm cu nonșalanță toate șansele de a repune economia pe linia de plutire. Noi ne să sabotăm, practic, economia prin această inflație pe care nu știm să o temperăm, menținem artificial prețurile la energie și gaze la un nivel cu cel puțin 40% mai mare decât prețurile din regiune. Parcă încercăm să ne sabotăm economia, nimic altceva și mai ales puterea de cumpărare a oamenilor”, a explicat Adrian Negrescu, în direct la B1 TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel