Uneori, pentru a porni un foc îţi trebuie o scânteie. Talentul lui
Flacăra care a aprins o generaţie întreagă
Cenaclul Flacăra a fost un fenomen cultural din anii 1970 și prima parte a anilor 1980 condus de Adrian Păunescu. De la poezii compuse de el (uneori și instant, pe scenă) și până la versurile recitate din poeziile poeților consacrați, de la muzica timid îngânată de debutanți anonimi, care urcau pentru prima dată pe scenă și până la unele piese deja cunoscute a unor formații sau grupuri muzicale și a unor soliști afirmați, Cenaclul Flacăra a delectat publicul cu muzică începând de la melodii populare și până la muzică clasică, folk și rock.
Spectacolele cenaclului Flacăra aveau loc la început luni după-masa/seara în sala teatrului Ion Creangă din Bucureşti, dar mai târziu Adrian Păunescu a început turnee în toată ţara, spectacolele desfăşurându-se pe stadioane, sălile de spectacol devenind neîncăpătoare. Printre cei care au participat au fost: Mircea Vintilă, Doru Stănculescu, Dan Andrei Aldea, Adrian Ivaniţchi, Dan Chebac, Valeriu Sterian, Evandro Rosetti, Florian Pittiş, Anda Călugăreanu, Tatiana Stepa, Vasile Șeicaru, Alexandru Zarnescu , Ştefan Hruşcă. Începând cu anul 1980 toamna, li s-a alăturat formaţia Continental (N. Enache, Nucu Mazilu, Alexandru Zărnescu şi Romeo Beianu) care acompania întreg spectacolul, formaţie cu care s-a scos şi singurul disc cu Cenaclul Flacăra.
Din 1973 până în 1985 au avut loc nu mai putin de 1.615 spectacole de muzică şi poezie susţinute de Adrian Păunescu şi Cenaclul Flacăra. Acestea au fost interzise în anul 1985, motivul oficial fiind busculada care a avut loc la stadionul Petrolul din Ploieşti în timpul unui spectacol, care s-a soldat cu mai mulţi morţi. Totusi, fiorul vremurilor de atunci a rămas în amintirea oamenilor care au plângeau când ascultau melodii precum “Rugă pentru părinti”, cântată de Ştefan Hruşcă sau “La adio tu”, de Vasile Șeicaru.
În seara de 20 mai 2010, la postul de televiziune OTV au fost invitați Adrian Păunescu, Radu Pietreanu și Axinte, care au discutat despre o posibilă relansare a Cenaclului Flacăra în vară.
Cu toate că resursele financiare ale lui Adrian Păunescu şi nesiguranţa din partea unor entuziaşti şi edili municipali nu prea ajută la înfăptuirea acestui scop, totuşi, în data de 1 august 2010, la festivitatea „Zilele Oraşului Năvodari” unii membri ai Cenaclului Flacăra, susţinuţi de poet, au făcut primii paşi spre relansare, muzica folk de altădată făcîndu-se reauzită în cadrul unor recitaluri. Este considerată ca primă ieşire în public a mai multor artiţti împreună cu poetul după 25 de ani de absenţă, ultimul spectacol de acest gen având loc la Ploieşti.
Pe data de 5 noiembrie 2010, flacăra care a dat naștere cenaclului s-a stins, lăsând în urma o generație rece și uitată.
Date biografice
Adrian Păunescu s-a născut în localitatea Copăceni din Basarabia, pe 20 iulie 1943. Şi-a petrecut copilăria în localitatea doljeană Bârca, iar studiile le-a făcut la Craiova şi în Capitală, fiind absolvent al Universităţii Bucureşti.
A debutat ca poet la vârsta de 17 ani, iar de atunci a publicat zeci de volume de poezii. "Repetabila povară", "Totuşi iubirea", "Analfabeţilor" şi "Tăierea porcului" sunt doar câteva dintre poemele cu care s-a remarcat. A fost premiat anul acesta cu "Meritul Academic" pentru creaţie literară şi pentru susţinerea proiectelor Academiei Române.
Situaţia familiară a maestrului nu a fost una foarte bună, tatăl lui, învăţător de orientare liberală, fiind închis de regimul comunist timp de 15 ani, iar din această cauză poetul a avut probleme în tinereţe. Totusi, relaţia lui cu regimul Ceauşescu rămâne ambiguă, el lăudându-l şi criticându-l în acelaşi timp pe dictator. Căzut în dizgraţie în 1985, Adrian Păunescu nu şi-a ascuns după Revoluţie orientarea de stânga. A intrat în Partidul Socialist al Muncii, iar în ultimii ani a fost senator PSD.
În ceea ce privește viața amoroasă, omul Adrian Păunescu a fost căsătorit de două ori. Mai întâi cu poeta Constanţa Buzea, cu care a avut doi copii şi cu apoi cu Carmen Antal, cu care a avut o fată.
Citeşte şi:
Băsescu nu a urmat exemplul lui Voronin. Revoluţionarii cer doliu naţional pentru Păunescu
Ce se întâmplă cu cărțile lui Adrian Păunescu. Cât costă cel mai scump exemplar
Adrian Păunescu va fi înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu
O slujbă religioasă în memoria poetului Adrian Păunescu va avea loc la troiţa din Topliţa
Poetul Adrian Păunescu a murit. Citeşte ultima poezie scrisă de maestru, pe patul de spital
De ce Adrian Păunescu nu are un diagnostic exact. Medicii se declară învinşi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News