Adrian Severin, eliberat condiţionat

Adrian Severin
Adrian Severin

Judecătoria Sectorului 5 a admis cererea de eliberare condiţionată a lui Adrian Severin.

Judecătoria Sectorului 5 a admis luni cererea de eliberare condiţionată formulată de fostul europarlamentar Adrian Severin, condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Decizia nu este definitivă.

Fostul europarlamentar Adrian Severin a cerut luni la Judecătoria Sectorului 5 eliberarea condiţionată. El a declarat în faţa magistraţilor că a încercat să îşi execute pedeapsa cu demnitate, că a muncit şi a scris lucrări fără a pretinde zile câştig. Întrebat de judecător ce va face după ce va ieşi din închisoare, Adrian Severin a răspuns:

'Din păcate, mă duc la medicul curant să reiau terapia care a trebuit să fie întreruptă. Medicul mi-a spus că mă poate ajuta. Vreau să vă spun că al doilea lucru va fi să iau legătura cu colegii de facultate, să îmi reiau activitatea didactică'.

Am scris lucrări fără să pretind zile

'Personal, nu intenţionez să storc lacrimi şi să cer clemenţă în virtutea unei sănătăţi afectate. Ce trebuie reţinut este ocazia de a arăta că Justiţia română nu reinstaurează de facto pedeapsa cu moartea la Rahova. Şi nu numai acolo se moare pe capete. Urmează să judecaţi pe baza faptelor, pe baza dovezilor, sunt aici petent, dar în realitate vin pe urma propunerii comisiei de eliberare care ştie ce s-a întâmplat în ultimul an. Am încercat să execut pedeapsa cu demnitatea necesară. Am muncit în perioada asta, nu cu zile câştig, am scris lucrări fără să pretind zile. Am cerut să rămân în regim închis tocmai pentru a duce la bun sfârşit toate programele în care eram implicat. Unul - să îi învăţ română pe deţinuţii străini. Cred că această pedeapsă şi-a atins obiectivele, indiferent care au fost', a spus Severin.

Procurorul de şedinţă, care a pledat pentru respingerea solicitării, a susţinut că nu reiese din actele de la dosar că problemele de sănătate ale lui Severin din 2013 s-au menţinut şi anul trecut. Anchetatorul a afirmat totodată că din actele depuse reiese că fostul europarlamentar are o poziţie virulentă împotriva Justiţiei, vorbeşte despre 'trinomul DNA - SRI - ÎCCJ'.

[citeste si]

Adrian Severin, condamnat la 4 ani de închisoare, motivează cererea de eliberare din cauza stării de sănătate, susţinând că are probleme medicale. Apărătorul lui Severin a spus, în sala de judecată, că fostul europarlamentar a avut o fructuoasă activitate intelectuală în detenţie.

Adrian Severin, fost europarlamentar şi fost ministru de Externe, a fost condamnat de Curtea Supremă, în luna noiembrie a anului 2016, la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi luare de mită, decizia fiind definitivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel