Adrian Titieni a rupt tăcerea în urma divorțului de soția sa. Iată ce spune actorul, care este viața lui și ce dorințe are pentru anul 2020.
Adrian Titieni este unul dintre cei mai mari actori din teatrul românesc și unul dintre actorii principali ai serialului "Vlad".
Cu toate acestea, cu cariera de succes pe care a avut-o de-a lungul anilor, el a trecut și prin momente dificile, iar unul dintre acestea a fost reprezentat de divorțul de Adriana Irimescu.
A reușit să-și dedice timp suficient familiei, motiv pentru care cei doi copii pe care îi are cu fosta soție, cu Adriana, au rămas în grija lui.
"Am trecut printr-o despărțire, dar sunt bine. Nu este relevant în ce relația am rămas cu fosta soție. Copiii sunt importanți. Ei își văd de viața lor, eu de a mea", a declarat Adrian Titieni pentru click.ro.
"Sănătate, e un bun comun, dar până la urmă îmi doresc foarte tare să îi responsabilizez pe proprii mei copii să înţeleagă că au o viaţă înainte şi că realmente responsabilitatea face parte, într-un fel sau altul, din instrumentele necesare cu care păşeşti în viaţă. Să-şi câştige puţină autonomie, de asemenea, capacitatea de a înţelege lumea în care trăiesc pentru că asta îi ajută să fie eficienţi şi împăcaţi cu ei înşişi şi cu lumea. Îmi doresc pace interioară", a mai spus actorul.
Mai multe surse ale cuplului au spus că Adrian și Adriana ar fi divorțat în secret, în urmă cu un și jumătate.
Cei doi au împreună doi copii, majori. Adriana, fiica lor este studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie, iar Marc este student la Teatru și se pare că-i calcă pe urme tatălui său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu