Adrian Ţuţuianu, revocat din funcţia de vicepreşedinte al Senatului. Cine îi ia locul | DCNews
Cele mai citite

Adrian Ţuţuianu, revocat din funcţia de vicepreşedinte al Senatului. Cine îi ia locul

adrian-tutuianu_71758700
Adrian Țuțuianu

Adrian Ţuţuianu, recent exclus din PSD, a fost revocat miercuri, în plen, din funcţia de vicepreşedinte al Senatului, cu 53 de voturi "pentru", nouă "împotrivă" şi 14 abţineri, în locul său fiind numit social-democratul Şerban Valeca.

Valeca a fost propus de grupul parlamentar PSD şi ales cu 67 de voturi "pentru", şase "împotrivă" şi şase abţineri. Votul în plen a fost electronic.

"În şedinţele Biroului permanent şi Comitetului grupurilor parlamentare de astăzi, grupul parlamentar PSD a prezentat solicitarea formulată potrivit art. 32 alin. 3 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor referitor la constatarea încetării de drept a statutului de membru al Biroului permanent şi de vicepreşedinte al Senatului a domnului senator Adrian Ţuţuianu, ca urmare a retragerii sprijinului politic. Luăm act de această solicitare şi urmează să ne exprimăm votul cu privire la constatarea încetării de drept a statutului de membru al Biroului permanent", a declarat, înainte de vot, preşedintele de şedinţă, Claudiu Manda.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce premier ar trebui să desemneze președintele Nicușor Dan?
Tehnocrat
De la PSD
Tot de la PNL/USR
Trimite răspunsul
x close