Adrian Țuțuianu, întâlnire cu MHS Trucks&Bus, importatorul vehiculelor MAN

Ministrul apărării, Adrian Ţuţuianu, s-a întâlnit marţi cu reprezentanţi ai companiei MHS Truck&Bus, importatorul vehiculelor utilitare MAN pe piaţa locală, şi ai Grupului Rheinmetall Defence AG. 

Potrivit MAPN, discuţiile s-au axat pe identificarea modalităţilor de cooperare integrate în industria naţională de apărare, pe dezvoltarea unor potenţiale parteneriate pe segmentul militar, dar şi pe crearea unui hub de transfer de tehnologie pe plan naţional. 

În context, ministrul Adrian Ţuţuianu a reiterat faptul că alocarea, începând din acest an, a două procente din Produsul Intern Brut pentru Apărare a creat condiţiile iniţierii a opt programe esenţiale, prevăzute în Planul de înzestrare a Armatei României 2017-2026 şi a trecut în revistă stadiul implementării acestora, subliniind nevoia acută a armatei de a fi demarate cât mai curând toate proiectele asumate de către guvernul României. 

La întâlnire, alături de ministrul Ţuţuianu, a participat şi secretarul de stat pentru armamente, Florin Lazăr Vlădică, precizează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel